Şase medici de familie din județul Vaslui au reclamat la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate că le-au dispărut zeci de pacienţi din liste. Totul a ieșit la iveală în momentul în care pacienții respectivi au solicitat consultații. Sursa: Andrei Spirache
Un număr de 87 de vasluieni care figurau în listele a şase medici de familie din judeţ au ajuns, în mod inexplicabil, în evidenţa unui singur medic de familie din Vaslui, Ligia Buhuş, relatează mediafax.ro. Cei şase medici „păgubiți” au reclamat situația la CJAS Vaslui, întrucât pacienţii nu depuseseră vreo cerere de înscriere la medicul Ligia Buhuş.
Conducerea CJAS Vaslui susţine că situaţia a apărut odată cu introducerea în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) a listelor de pacienţi ai Casei de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), unde figura şi medicul Ligia Buhuş.
"Medicul de familie în cauză a cumpărat, în mod legal, în anul 2011, o listă cu 1.300 de pacienţi de la rudele unui medic de familie din Vaslui care a decedat şi care era finanţat de Casa MTCT. În decembrie 2012, listele de pacienţi ai acestei case au fost introduse în sistemul SIUI, până atunci neexistând posibilitatea confruntării bazelor de date cu pacienţii înscrişi în liste. Toţi cei 87 de pacienţi au ieşit din listele celor şase medici de familie în aceeaşi zi, o dată cu preluarea bazei de date a Casei MTST. Cel mai probabil, persoanele care au dispărut din listele celor şase medici au plecat de la vechiul medic de familie după decesul acestuia în 2011, însă, o dată cu unificarea bazelor de date ale celor două case de asigurări de sănătate, au apărut în evidenţa ultimului medic, Ligia Buhuş", a declarat pentru mediafax.ro preşedintele CJAS Vaslui, Simona Polak.
Reprezentanţii CJAS Vaslui susţin că cei 87 de pacienţi au revenit pe listele celor şase medici.