Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ONG al minorităţilor etnice cere Bucureştiului şi Budapestei să înceteze disputa pe tema steagului secuiesc

Publicat in Antena 3, joi 28 februarie 2013 ·

Organizaţia neguvernamentală Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la "escaladarea confruntării" între guvernele român şi ungar, în legătură cu arborarea steagului secuiesc, relatează MTI, citat de Mediafax.

ONG-ul a făcut un apel la ambele guverne să înceteze disputa, care, potrivit organizaţiei, poate afecta minorităţile implicate.

Organizaţia a menţionat că motivul disputei este că fostul prefect al Ţinutului Secuiesc, regiune cu o populaţie majoritar maghiară din Transilvania, l-a sancţionat pe un primar local care arborase steagul secuiesc pe clădirea primăriei.

FUEN consideră "inacceptabilă" interzicerea arborării steagului din partea autorităţilor române. Acestea ar trebui să permită secuilor să arboreze steagurile pe clădiri oficiale, deoarece "orice altceva ar fi neadecvat, potrivit viziunii europene asupra minorităţilor".

Cu toate acestea, organizaţia a adăugat că partidul aflat la guvernare în Ungaria, Fidesz, "se consideră vocea tuturor maghiarilor de peste graniţe, ceea ce poate fi problematic pentru relaţiile diplomatice între România şi Ungaria, în contextul în care Budapesta promovează frecvent o agendă politică ce nu este mereu concordantă cu interesele persoanelor care reprezintă legitim maghiarii din România".

"Guvernul de la Bucureşti a motivat că steagul secuiesc este un simbol al unei entităţi teritoriale non-existente" şi că "Ungaria doreşte separarea acesteia de statul român", afirmă textul.

"Ar trebui să fie datoria Uniunii Europene, protectoare a minorităţilor, să intervină în probleme de acest fel şi să susţină minorităţile", a adăugat memoriul.

Martha Stocker, vicepreşedintele FUEN, a declarat că această situaţie arată încă o dată că Europa trebuie să facă mai multe pentru rezolvarea problemelor minor

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°