Opțiunile părinților după ce micuţii au împlinit 2 ani sunt destul de limitate
Legislația română prevede că mamele pot sta acasă cu bebelușii lor timp de doi ani, iar la grădiniță copilul este primit după ce împlinește trei ani. Așadar în viața multor femei și familii există un an care le dă mari bătăi de cap: anul intermediar, în care mama trebuie să se întoarcă la muncă și în care cel mic nu are o „acoperire” din partea sistemului. În plus, odată cu varianta de lege care permite întoarcerea mamei la muncă la vârsta de un an a copilului, Statul nu a prevăzut și soluții pentru copil – ce se întâmplă cu acesta, unde este dus, cine se ocupă de el? Creșe nu sunt, iar dacă în familie nu este o bunică sau un bunic care să stea cu cel mic, părinții sunt într-o mare dilemă, care de cele mai multe ori se finalizează cu o bonă… care costă.
Bursa de bone și babysitteri
Recent, în cadrul Clubului „Bebe-mama-tata” din Sfântu Gheorghe a avut loc un eveniment în premieră pentru acest oraș, un fel de bursă a bonelor, ocazie cu care mamele și bonele au avut ocazia să se întâlnească și să discute o eventuală colaborare. Organizatoarele evenimentului, Árvay Fruzsina și Beke Csilla, spun că este nevoie de asemenea programe tocmai din pricina legii și lipsa creșelor.
„Paleta de soluții în vederea supravegherii copiilor între 2 și 3 ani este cât se poate de limitată în Sfântu Gheorghe. Unii apelează la creșa privată, alții la bone, în cazul în care nu există o bunică disponibilă să aibă grijă de cel mic. E adevărat că există o creșă de stat în oraș, iar în câteva grădinițe pornesc și grupe de pitici, dar aici locurile sunt limitate și ocupate rapid” – spune Árvay Fruzsina.
Bona – la dispoziția părinților și copiilor
Cele două organizatoare ale bursei de bone și babysitteri spun că această întâlnire a fost una benefică și că vor mai organiza asemenea eve