De curînd, la o bere, băiatul meu cel mare mi-a strecurat, conspirativ, o scrisorică sosită pe numele meu la adresa fostei soții, adresă unde nu mai locuiesc de vreo treisprezece ani. "Ia-o – mi-a zis –, se pare că ai ceva de plătit. Cică niște impozite." Senin, ca orice om care se știe fără de păcat, am băgat-o-n buzunar și am deschis-o mai tîrziu. Pe măsură ce citeam, umbra Fiscului îmi întuneca vederea. Aveam de plătit. Eram un fugar evadat în purgatoriul fiscal numit București. Un inconștient care credea că viața e simplă. Dar mă găbjiseră. Scrisorica venea de la Direcția Venituri Buget Local Sector 2, Serviciul impunere persoane fizice II. După treisprezece ani, impozitul pe casă, strîns îmbrățișat cu penalizările de rigoare, își ivise căpșorul cu multe zerouri. Ceva mai jos, alt impozit, pe mașina radiată din 2000 și penalitățile aferente, îmi surîdea sardonic. Povestea mașinii e una de vise rele. Ca să-mi ajut un amic, luasem, înainte de '89, pe numele meu, o Simca răpciugoasă, de care m-am descotorosit în '90. Zece ani am plătit la ea, pentru că noul proprietar a dispărut ca măgarul în ceață. An de an, marcam banul, neputînd să dovedesc că nu am avut-o, n-o am și nu o voi mai stăpîni vreodată. Însă începutul noului mileniu m-a scăpat de greaua moștenire. Mai mult, odată cu Simca, s-a sfîrșit și o căsnicie. Băiat finuț, am lăsat totul în urmă: acte, casă, trecut și impozite.

Cu o vorbă proastă, tot răul era spre bine. Numai Fiscul n-a aflat că nu mai sînt ce-am fost. Mă găsise și îmi trimisese acea scrisorică de amor pentru buzunarele mele. Dragostea costă, iar în cazul meu suma se ridica la 1.300 de lei. Înclin să cred că la Altex era mai ieftin. Greu îi scoți din cap omului ideea că n-are datorii la stat. O clipă, nici n-am crezut că era vorba de mine. Cu excepția numelui, totul, absolut totul era din altă poveste. CNP-ul descinsese dintr-o poves