Darius Vâlcov, senatorul pe Colegiul 1 Slatina şi nordul judeţului, şi-a inaugurat, joi, cabinetul parlamentar, angajându-se că va sta, oricând, la dispoziţia oltenilor sau primarilor din Olt. Pe lângă cabinetul din Slatina, parlamentarul a mai deschis încă cinci oficii, în restul colegiului pe care îl reprezintă.
Senatorul Darius Vâlcov a declarat, joi, la inaugurarea cabinetului său de parlamentar, că uşa sa va fi deschisă tuturor slătinenilor şi primarilor din judeţ. Alături de el au stat reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt, aleşii locali din Colegiul 1 Senat, dar şi deputaţii Emil Moţ şi Daniel Bărbulescu.
„Oricând suntem extrem de deschişi pentru orice iniţiativă legislativă, ne interesează foarte mult să schimbăm legile din această ţară. Ne interesează foarte mult să ascultăm toate problemele, să încercăm să le rezolvăm pe cele care au rezolvare. Vom încerca să vă ascultăm, vom încerca să stăm de vorbă şi vom crea un pic de filon cultural, în oraşul şi în judeţul nostru, mai aprofundat. Trebuie să încercăm să susţinem tinerii”, a declarat parlamentarul.
Vâlcov a arătat că misiunea sa de parlamentar va gravita în jurul rezolvării problemelor de care, de multe ori, s-a lovit şi el, pe când era primar de Slatina.
„Vom susţine toate acele lucruri pe care dumneavoastră nu le puteţi susţine sau puteţi mai greu pentru că v-aţi lovit de această barieră a Bucureştiului. Şi eu m-am lovit, cât am fost primar, şi vreau ca Minel Prina, primarii de pe colegiul meu, primarii din judeţul Olt, domnul preşedinte Paul Stănescu să nu se mai lovească de lucrurile de care eu m-am lovit timp de opt ani de zile. Am stat pe la uşile miniştrilor, pe la uşile secretarilor de stat, în ceea ce priveşte lobby-ul. Noi, ca parlamentari, avem un acces mult mai uşor, mult mai facil, şi trebuie să ne facem treaba aşa cum vă aşteptaţi cu toţii. Din cel