Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta îi cere lui Vosganian să retragă OU pentru concedieri şi să identifice persoanele responsabile

Publicat in Ziua de Cluj, joi 28 februarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să retragă proiectul privind protecţia socială a angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi, conform textului, şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului

Într-un comunicat transmis, joi dimineaţa, în legătură cu informaţiile privind "un aşa-zis program de disponibilizări în 16 companii de stat din energie", Guvernul a transmis că documentul nu a fost discutat şi nici aprobat de Executiv, iar singurul proiect susţinut de Guvern este unul referitor la prelungirea unor termene prevăzute în OUG 116 din 2006.

"Proiectul afişat pe site-ul Ministerului Economiei nu a fost prezentat Guvernului şi nu este susţinut de acesta. Primul-ministru i-a cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă acest proiect de pe site-ul ministerului şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului", informează Executivul.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, miercuri, la Guvern, că este autorizat să declare doar că Executivul prelungeşte o serie de termene şi nu va efectua "disponibilizări ample" de personal în companii de stat, dar a precizat că din 1990 nu a existat vreun an fără concedieri şi nu vrea să se creadă că anul 2013 "va fi diferit".

El a arătat că proiectul pregătit prelungeşte o serie de termene aprobate în 2006 şi extinse ulterior, în 2009, pentru protecţia socială a angajaţilor disponibilizaţi. Ministrul a amintit în acelaşi timp că fiecare caz de restructurare va presupune o hotărâre de guvern.

Întrebat de jurnalişti de ce, din punct de vedere logic, de ce era nevoie de o astfel de ordonanţă de urgenţă dacă Guvernul nu are de gând să concedieze angajaţi din companiile de stat, ministrul a afirmat: "

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 36 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 37 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 2 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°