Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune ministrul Agriculturii despre carnea de animal găsită în Tarniţa: "arată că toţi cei care obişnuiau şi în România să practice astfel de lucruri s-au speriat"

Publicat in Ziua de Cluj, joi 28 februarie 2013 ·

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin spune despre cazul cărnii de animal găsită în lacul Tarniţa că reprezintă faptul că mulţi producători "s-au speriat" după scandalul cărnii de cal ce a făcut înconjurul Europei.

"Faptul că s-a găsit în lacul Tarniţa de lângă Cluj carne de cal aruncată arată faptul că toţi cei care obişnuiau şi în România să practice astfel de lucruri s-au speriat în acest moment şi eu cred că au motive serioase să se sperie în continuare", a spus Constantin. El a adăugat că vor continua controalele şi de la 1 martie vor începe şi testările ADN, realizate în parteneriat cu Comisa Europeană şi care se fac în toate statele membre.

Întrebat care sunt riscurile dacă se dovedeşte că România a exportat carne etichetată greşit, Constantin a evitat un raspuns direct.

"În Marea Britanie, imediat după ce a izbucnit scandalul, s-au găsit două abatoare care aveau astfel de practici. S-au închis abatoarele şi punct. În Franţa s-a găsit o unitate care schimba eticheta. S-a închis unitatea respectivă doar pe zona de carne, dar unitatea respectivă comercializează în continuare. În România s-a spus că trebuie să închidem graniţele, dar eu cred că trebuie să fim puţin precauţi. Vorbim de economia națională", a spus el.

El crede că industria alimentară din România nu este cu nimic mai prejos decât cea din alte state europene, iar dacă vor fi descoperite practici de etichetare greşită vor fi sancţionate. Ministrul spune că aceasta nu înseamnă că toată industria alimentară din România trebuie să sufere repercusiuni din cauza unei singure unităţi.

"Agenţii economici spun că într-adevăr există anumite reticenţe la export, dar după ce se fac verificări lucrurile merg mai departe", a afirmat Constantin.

Carne de cal a fost depistată în pachete congelate etichetate drept carne de "vită" importate din România, anunţă serviciile alimenta

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°