Ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei au executat 3 percheziţii la domiciliile unor suspecţi de furt, fiind identificate mai multe bunuri sustrase din locuinţe şi societăţi comerciale în perioada noiembrie 2012 – ianuarie 2013, aflăm dintr-un comunicat al IPJ.
La Postul de poliţie Dorna Candrenilor se află în lucru un dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări faţă de O. Vasile, de 25 de ani, şi S. Eusebiu, de 32 de ani, ambii din comuna Dorna Candrenilor, cu privire la mai multe infracţiuni de furt, fiind conexate şi alte cauze cu autor necunoscut săvârşite în perioada respectivă. Ca urmare a activităţilor investigative desfăşurate şi a probatoriului administrat, „s-a stabilit că cei doi sunt principalii suspecţi în trei cauze de furt, sustrăgând din magazia unei societăţi comerciale din Dealu Floreni 3 ferăstraie mecanice, din garajul aflat în curtea locuinţei lui S. Gavril din Dorna Candrenilor, o motocositoare şi un ferăstrău mecanic, iar din magazia din curtea locuinţei lui I. Toader, din aceeaşi localitate, un ferăstrău mecanic; prejudiciul total se ridică la peste 13.000 lei” ni s-a precizat.
Pentru completarea materialului probator şi pentru documentarea activităţii infracţionale, aflăm că, ieri, 3 echipe de poliţişti au executat 3 percheziţii la domiciliile celor doi învinuiţi, precum şi la domiciliul lui U. Dorel, unchiul lui S. Eusebiu (cei doi locuind în acelaşi imobil). Suntem informaţi că, astfel, au fost identificate şi ridicate 6 ferăstraie mecanice, 3 carcase de ferăstraie mecanice dezasamblate şi o motocositoare. Învinuiţii au fost audiaţi, continuându-se cercetările cu ei în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului creat.