Pompierii de la toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iași au intrat, ieri pentru câteva ore pe teren, pentru a se întrece la fotbal în sală.
Competiția a făcut parte din activitățile organizate cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România. Câştigători au fost pompierii de la subunitatea de pompieri Pașcani, urmaţi de colegii din Iași şi pe locul III, pompierii de la subunitatea din Tg.Frumos.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Iași, subunitatea Pașcani a organizat astăzi Ziua “Porților deschise”. Manifestarea a avut loc cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înființarea Protecției Civile în România, eveniment sărbătorit oficial pe 28 februarie 2013.