Circa 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi ai Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre CFR Cluj-Oţelul Galaţi, ce se va disputa mâine, începând cu ora 21.30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Un număr de 12 suporteri ai CFR Cluj şi 2 fani Oţelul Galaţi au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În caz contrar, ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la trei luni, amendă sau interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la doi ani, pedeapsă care se adaugã la perioada iniţială.
În ziua meciului, începând cu ora 19.30 se va restricţiona traficul auto şi pietonal în zona stadionului. Accesul în incinta stadionului se va face începând cu ora 19.30.
Pe timpul desfăşurării meciului de fotbal, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive. De asemenea, în incinta arenei sportive, este interzis accesului persoanelor care se aflã în stare de ebrietate sau care se aflã sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor bãuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, fãclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tãiere, împungere ori lovire şi predarea acestora forţelor de ordine.
Publicul nu are acces pe suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor şi a bãncilor de rezerve. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială,