Toate spitalele, inclusiv cele ale autorităţilor locale care primesc bani de la bugetul de stat şi din fondul asigurărilor de sănătate, intră în sistemul achiziţiilor centralizate. Aşa a declarat vineri secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat care a adăugat că achiziţii proprii vor putea face doar spitalele finanţate din fonduri europene sau de la autoritatea locală. Arafat a menţionat că avantajele achiziţiilor centralizate sunt: standardizarea mai bună a tratamentelor, crearea unor stocuri de rezervă la nivel central, existenţa unui număr mai mare de furnizori pentru produse esenţiale, întoarcerea în sistem a banilor astfel economisiţi.
De pildă, dacă economiile vor viza medicaţia pentru TBC, va creşte numărul bolnavilor trataţi, a explicat secretarul de stat.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat şi experţii OMS Peter Evans şi Nigorsulton Muzafarova au prezentat, vineri, la sediul ministerului, o evaluare privind organizarea centralizată a licitaţiilor publice, după mai multe consultări cu reprezentanţii mai multor spitale şi cu cei ai instituţiilor implicate în monitorizarea licitaţiilor.
Concluzia: planul de achiziţii centralizate pentru spitale, propus de Ministerul Sănătăţii, este bun şi va avea beneficii semnificative, unul dintre acestea fiind scăderea semnificativă a preţurilor, spun experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citaţi de Mediafax.
"Procurarea centralizată, în măsura în care este posibilă, este o normă a industriei. Planul de achiziţii centralizate propus acum de Ministerul Sănătăţii este bun şi beneficiile vor fi semnificative. România ar trebui să continue implementarea acestui plan. Avantajul imediat va fi scăderea semnificativă a preţurilor. În plus, achiziţia centralizată va permite o analiză mai bună de către experţi a fiecă