Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofiţeri de la Bucureşti au făcut verificări la Poliţia Adjud

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Mai mulţi ofiţeri de la Bucureşti au ajuns în Vrancea, joi, pentru a face câteva verificări în documentele Poliţiei municipiului Adjud. Potrivit unor surse, verificările nu au vizat doar poliţia, ci şi pe reprezentanţii altor instituţii cu atribuţii pe linie de fond funciar.

Ofiţerii Corpului de Control au venit în Vrancea ca urmare a unei petiţii trimise de o persoană nemulţumită de modul în care i-au fost soluţionate plângerile. Poliţiştii vrânceni ne-au precizat că este vorba despre o persoană dintr-un alt judeţ, care are proprietăţi şi în Vrancea, mai exact la Rugineşti.

De aproape 10 ani, reclamantul Petre C. tot depune plângeri referitoare la împărţirea unor terenuri. Nemulţumit fiind de răspunsurile primite, bărbatul a considerat că nu i se face dreptate şi a făcut petiţie inclusiv la Bucureşti. Potrivit unor surse, cazul său a ajuns şi în instanţă, după ce nu s-a înţeles cu rudele la împărţirea câtorva rânduri de viţă de vie.

După ce petiţia a fost analizată, ofiţerii din capitală au venit în Vrancea, ei verificând joi modul în care plânge-rile reclamantului au fost soluţionate. Ieri, ei s-au întors la Bucureşti. Concluziile verificărilor vor fi prezentate în perioada următoare.

Inspectorul şef al IPJ Vrancea, comisarul şef Ionel Popescu, ne-a confirmat că au existat aceste verificări, efectuate ca urmare a unei petiţii primite de la cetăţeanul cu proprietăţi în comuna Rugineşti. Verificări au fost efectuate şi la Prefectura Vrancea, privind Legea Fondului Funciar. Prefectul judeţului Vrancea, Cătălin Kanty Popescu ne-a precizat că „este vorba de un conflict între cele două persoane, frate şi soră, pentru un teren care a fost retrocedat. Este un proces între ei, iar Comisia de Fond Funciar nu are nicio legătură”.

Mai mulţi ofiţeri de la Bucureşti au ajuns în Vrancea, joi, pentru a face câteva verificări

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum o ora
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

O cisternă cu GPL s-a lovit de una din porțile de gabarit ale Pasajului Unirii. Daniel Băluță vorbește despre „o faptă similară unui atentat terorist”

Adevarul acum o ora
Un incident periculos a avut loc vineri noaptea la Pasajul Unirii din București, pe sensul dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a izbit de poarta de gabarit, după ce șoferul a ignorat reglementă

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Prognoza meteo pentru perioada 17 martie – 14 aprilie 2025

Libertatea acum 21 minute
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următioarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 - 14 aprilie 2025.

Prima reacție a celor de la L'Equipe, după Lyon - FCSB 4-0

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Jurnaliștii francezi de la L'Equipe au reacționat imediat după ce favoriții lor au câștigat și al doilea meci în fața campioanei României, . - RMC Sport - Le Figaro

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

SUA: Un judecător dispune reangajarea a mii de bugetari concediați de Administrația Trump

HotNews acum 11 ore
Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă șase agenții federale să reangajeze mii de funcționari recent concediați în cadrul măsurilor noului președinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar, tra

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 13 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°