Rapid-Dinamo era un derby al bunăstării, al afişării. Acum poate fi pur şi simplu un joc de fotbal. De calitate

Giuleştenii anunţă o primă-record pentru derbyul cu Dinamo. Cunoscut pentru zgîrcenia sa, George Copos e hotărît să bage adînc mîna în buzunar şi să scoată cîte 2.500 de euro de jucător în cazul unei victorii. Nici Jean Valvis, celălalt acţionar din Grant, nu se lasă mai prejos, el promiţînd un supliment de 10.000 de baxuri cu apă minerală pentru toată echipa. Replica din Ştefan cel Mare nu a întîrziat. Cristi Borcea şi Vasile Turcu au pus deoparte cîte 3.000 de euro pentru fiecare fotbalist dinamovist, în timp ce salonul de la “Doi Cocoşi”, cu lăutari cu tot, îşi aşteaptă oaspeţii pentru petrecerea de după victoria “cîinilor”. Ca de fiecare dată înaintea marelui meci, Nicu şi George se cadorisesc. Şeful de la Computerland i-a trimis patronului de la Ana Electronic o drezină (bună pentru fuga pe şine), în timp ce rapidistul a mutat cu alt cadou tematic. Un magnetofon sovietic Kaştan, pe care să se poată înregistra stereo declaraţiile din vestiar (sau de budoar) ale jucătorilor.

Vă aduceţi aminte? Sigur că vă aduceţi. Zbura cu bani şi cu nemurire prin aerul Capitalei, oamenii de fotbal se simţeau intangibili şi eligibili, invulnerabili şi foarte valabili. Fotbaliştii trăiau şi ei vremuri prospere, nemaivorbind că pe atunci încă nu te fotografia nimeni cînd vomitai pe geamul taxiului. Nu a trecut atît de mult timp, deşi parcă a trecut un secol! Vorba cîntecului: “Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele? Unde s-au dus, cînd au apus anii de sus ai gloriei lor?” Anii de sus ai gloriei lor s-au dus şi au apus, iar peste Rapid şi peste Dinamo s-a aşezat grea mantia sărăciei. Giuleştiul se scufundă în insolvenţă o dată cu planeta şi cu problemele în justiţie ale bloggerului Copos, Dinamo este o haită care se sfîşie pentru interese imobiliare.

Ce a m