Două dintre cele mai importante partide politice din România şi-au reconfigurat poziţia în stricta actualitate. În contextul în care România a intrat în noul exerciţiu financiar cu o grămadă de belele pe cap. Datorii externe care trebuie plătite, bani de la UE care trebuie returnaţi pentru că nu s-au respectat nişte legi şi reglementări – nu am auzit să fie cineva sancţionat administrativ sau penal pentru toate matrapazlîcurile din această zonă. În schimb, aflăm că inubliabilul Decebal Traian Remeş „s-a predat“ (sic!) şi intră la mititica pentru abuz în serviciu etc., iar vizita baronesei Emma Nicholson la locul de detenţie al fostului premier are deja un caracter de telenovelă; oameni sîntem, nu? Avem necazuri şi cu marile lucrări de infrastructură demarate şi nefinalizate; construcţia segmentului de metrou din Drumul Taberei a fost stopată. Avem, în plus, necazuri cu exporturile, cu importurile, cu OLTCHIM, cu pensionarii, cu militarii – mai nou MRU le poartă de grijă, emoţionant... –, cu bugetarii, cu sistemul medical, cu învăţămîntul, cu Armata, cu cîte şi mai cîte, numai la guvernare să nu te afli. Cu toate acestea, de ce atîta încrîncenare să cîştigi alegeri şi să fii la putere?
Simplu. Pentru că la noi puterea este echivalată cu posibilitatea de a accede la bani. Fonduri, contracte, burse, alocări şi derogări, dacă nu bani peşin. Corupţia endemică de la noi – dar nu doar de la noi; în Balcani sau în America Latină, vedem că acest flagel se lăţeşte peste tot – a devenit un mare impediment pentru progresul României. Cît timp va fi corupţie – şi nu sînt semne că va dispărea această molimă cu efecte dezastruoase pe durata lungă a istoriei noastre – nu va fi bine. Dar, ca şi pînă acum, ne vom descurca. De pe o zi pe alta. Ziua-i lungă, anul scurt, timpul trece. PNL-ul a ţinut un congres, iar PD-L-ul, un Consiliu Naţional de Coordonare. Prima sindrofie
