Agenţia pentru Aviaţie Civilă din Statele Unite a demarat o anchetă în cazul unui zbor Denver - San Diego, după ce pasagerii au dansat Harlem Shake la peste 9.000 de metri altitudine, punând astfel în pericol cursa aeriană, scrie Daily Mail.
Autorităţile s-au autosesizat după ce pe internet a apărut înregistrarea din avion.
Dansul a fost organizat de elevii unui colegiu din Colorado, care susţin că au cerut permisiunea personalului de la bord înainte de a face înregistrarea.
Clipul, care durează doar 30 de secunde, a adunat peste 650 de mii de vizualizari pe YouTube.
Potrivit expertului în aviaţie Glen Winn, un astfel de dans, la peste 9.000 de metri altitudine, pune în pericol întreaga aeronavă.