Da, am primit de curând o tulburătoare invitaţ ie la... cimitir. Nu singur, ce-i drept, ci împreună cu stimatul meu profesor şi coleg Ion Vlad. Fiind, unul, octogenar, iar celălalt trecut de şaptezeci de ani, era, poate, momentul să ni se readucă aminte cam ce ne aşteaptă, mai devreme sau mai târziu.

De preferat, desigur, mai devreme. Cineva, substituindu-se Sorţii, vrea să grăbească întoarcerea noastră în pământul din care am fost fost făcuţi, locurile trebuie, nu-i aşa, ocupate, lupi mai mult sau mai puţin tineri au nevoie de o lărgire a spaţiului vital. Oricum, generaţia noastră e „expirată”, cum bine se ştie de câţiva ani încoace, de când darwinismul cultural mârâie prin bârlogurile speciei.

Personajul care ne face această încurajatoare invitaţie este fostul nostru student Mircea Arman, care a preluat de curând conducerea revistei de cultură „Tribuna” de la Cluj. Şi-a inaugurat noua funcţie cu un „editorial” în care îşi prezintă programul, promiţând o „adevărată revoluţie a conţinutului, a rubricilor şi, nu în cele din urmă, a colaboratorilor”. L-am citit foarte atent şi, fiind intrigat de unele propoziţii din zisul program, am convenit cu profesorul Ion Vlad ca, în calitate de membri ai consiliului consultativ, să avem o discuţie cu noul redactor-şef, pentru a ne lămuri unele nedumeriri. Ne-a primit şi ne-am spus fiecare, punctul de vedere, cu calmul celor care credeau că pot avea un dialog normal, constructiv, cum se spune, ca la orice nou început de drum.

Pe scurt, lucrurile s-au petrecut cam aşa: ne-am exprimat regretul că n-a fost convocat mai întâi colegiul, împreună cu redacţia, pentru o analiză absolut firească şi necesară a activităţii de până acum a revistei, cu sesizarea eventualelor deficienţe şi cu propuneri de îmbunătăţire a conţinutului şi a structurii ei; cum acest lucru nu s-a întâmplat, am considerat, ca oameni de bună c