Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat: detaşamentele de apărători au apărut imediat cum a apărut şi cuvântul „Transilvania”. Nu contează ce scrii sau spui despre partea asta de ţară, nu contează că vrei cultura şi civilizaţia ei împlinind cultura şi civilizaţia românească şi europeană în ansamblu – ai spus Transilvania, deci e bai mare. Asta pentru unii.
Peste toate – ideea că nişte conspiratori globali fac planuri în limba maghiară să fure Ardealul. Apoi: că românii ardeleni habar n-au ce pericol îi paşte; sau mai mult, conspiră şi ei. De aici: „las' că venim noi şi facem ordine în Transilvania aia”.
M-am întrebat mereu cum se face că marii „apărători” ai ardelenilor nu sunt ardeleni. De unde sentimentul că ardelenii nu fac parte din românitatea clamată în manuale. E ciudat să auzi politicieni lăudând oraşele Transilvaniei şi spiritul de aici (atâta cât mai e) şi apoi să-i auzi perorând despre agenda ascunsă a politicienilor ardeleni sau despre „provocările” din Secuime.
De fapt, „avantajul” strategic al celor din ministere (inclusiv ardeleni – destui) e rentabilizarea continuă a neîncrederii. Ei vorbesc de România unitară şi în acelaşi timp induc ideea că în Ardeal trăiesc mai multe popoare şi popoarele astea şi-ar disputa supremaţii. Dihotomiile au fost promovate de toate guvernările, prin tot felul de comunicatori: prefecţi, deputaţi, miniştri – şi n-a mai contat dacă prefecţii, deputaţii, miniştrii sunt putrezi de corupţi: dacă le-au dat peste nas ungurilor înseamnă că-s patrioţi şi pot să fure mnai departe. La fel: la reprezentanţii maghiarimii ardelene.
Apoi ni se mai dă de înţeles nouă, românilor, că suntem nişte blegi care nu văd cum li se târâie Ardealul de sub picioare. Se taie panglici la inaugurarea unor investiţii olandeze, americăneşti sau franţuzeşti şi se scriu analize spăimoase cum că se ungurii din Ungaria investesc în Ardeal. C
