News Cea mai mare concentraţie de ameninţări la adresa securităţii online nu vizează site-urile de pornografie, din domeniul farmaceutic sau jocuri de noroc, în ciuda opiniei generale care a consacrat aceste zone ca cele mai riscante.
De fapt, cele mai multe amenințări țintesc destinaţiile legitime vizitate de publicul de masă, cum ar fi marile motoare de căutare, site-urile de cumpăraturi şi cele de social media, potrivit rezultatelor a două studii Cisco la nivel mondial, care oferă o imagine reală asupra noilor provocări din domeniul securităţii cu care se confruntă companiile, departamentele IT şi utlizatori individuali, pe măsură ce mobilitatea devine tot mai importantă pentru angajați, atunci când combină munca cu viața personală.
Astfel, Cisco a descoperit că în comparaţie cu un site de sofware contrafăcut, site-urile de cumpărături au o probabilitate de 21 de ori mai mare să conţină ameninţări, iar motoarele de căutare sunt de 27 de ori mai susceptibile să livreze conţinut dăunător. Mai mult, o persoană care accesează reclame online are o probabilitate de 182 de ori mai mare de a întâlni conținut dăunător decât accesând site-uri pornografice.
Riscurile de securitate sunt în creştere în companii, deoarece mulţi angajaţi adoptă propriul stil de viață și la locul de muncă. Dispozitivele lor, munca prestată şi activitatea online se combină cu viaţa lor personală, indiferent de locul în care se află – la birou, acasă sau altundeva. Implicaţiile la nivelul securităţii companiilor generate de această tendinţă de consum sunt susţinute de concluziile Cisco Connected Technology World Report (CCWTR), care oferă o perspectivă asupra atitudinilor noii generaţii de angajaţi, şi anume Generaţia Y. Conform studiului citat, majoritatea angajaților din Generaţia Y cred că mediul online nu asigură confidențialitate (91%), dar num