Nea Costică şi-a dedicat ultimii 68 de ani, din cei aproape 85, unei singure echipe: U. Cluj. El a povestit pentru MEDIAFAX ce înseamnă unica literă din viaţa sa, U, cum a învăţat ce înseamnă viaţă academică, de ce iubeşte o singură echipă, de ce nu contează niciodată cine ia titlul în România.
Dar mai ales de ce preferă să fie încă "om de ordine" decât să stea acasă să-şi aştepte sfârşitul, chiar dacă a învins o pareză.
Ultimele studii în domeniu (OECD Health Data) arată că România se află la finalul clasamentului european privind speranţa de viaţă. Adică, Elveţia e primul loc, cu peste 80 de ani, iar România pe la "coadă", antepenultima în clasament, cu 72,7 ani. Doar Lituania (71,1) şi Letonia (70,9) sunt mai jos.
Cine sărută mâna adversarelor?
La Cluj, un domn cu părul alb, la fel cum sunt mulţi alţii, şi-a dedicat aproape cât speranţa de viaţă a României unei singure echipe: Universitatea Cluj. Adică 68 de ani, din cei 85, pe care-i împlineşte anul acesta, în 20 octombrie. Nea Costică se numeşte. Îl ştiu toţi, indiferent că e vorba de sportivi încă activi, unii prin loturi naţionale, plecaţi demult din Cluj, dar şi juniorii cu speranţe mari. Nea Costică e acolo pentru toţi. Fetelor plecate din Cluj le sărută mâna, chiar dacă joacă la echipele adverse Universităţii, iar pe băieţi îi îmbrăţişează. Totdeauna. Antrenorii, preşedinţii sau fanii îl ştiu la fel, deşi e pierdut de multe ori în marea de oameni iubitori de sport. E doar acolo şi se bucură sau suferă pentru tot ce vede.
Nea Costică Ciotlăuş e mic de stat, pe la vreo 1.60 de metri. Aprig a fost, aprig a rămas. Vorbeşte fix când trebuie şi fix cât trebuie. Plus că şi tace. Mult. Are părul de un alb adevărat, de om care nu a îmbătrânit doar să se afle în treabă şi, care ştie că fiecare fir de păr din cap a văzut destule, încât să nu fie nevoie de cuvinte prea multe. Vin şi a
