Cu bocceluţa pe umăr şi mustaţa pe oală, s-a prezentat la sediul puşcăriei infractorul Remeş, omul cu cea mai oximoronică asociere de prenume posibilă la noi: Traian şi Decebal. Fost deputat, fost ministru de două ori; o dată la ministerul de finanţe, a doua oară la agricultură. Dumnezeule, hoţul ăsta a fost ministru de finanţe! Ne mai mirăm că ţara e aşa săracă şi în ultimul hal. Fost liberal, fost ţărănist, fost-fost-fost.... De-acum înainte, pentru trei ani, puşcăriaş.
La pârnaia cea dragă, Remeş se va reîntâlni cu şogorul său Ioan Avram Mureşan, fost şi el coleg ministru, de-acum înainte coleg puşcăriaş, cu care va împărţi gândacii, păduchii şi lubrefiantul pentru sex anal, c-aşa-i frăţeşte la bulău. Cei doi au în comun şi măsluirea unei licitaţii pentru care au fost prinşi, laolaltă cu o căruţă de altele, pentru care nu au fost prinşi.
Un rol important în scenariul infracţiunii pe care au pus-o la cale l-a avut un porc, din străfundurile căruia au ieşit la suprafaţă, cu o limpezime de izvor montan, câţiva metri de caltaboşi, cu rol de lubrifiant al potlogăriei. Păcat de săracul guiţător, al cărui sacrificiu chiar că a fost în zadar. De-acolo, de sus, din raiul patrupedelor, răposatul priveşte împăcat, pentru că moartea i-a fost până la urmă răzbunată.
Şi-acuma să vă zic cum sună definiţia predestinării. Logic, Remeş e încă o victimă a lunetistului pe jumătate tiz al său Traian Băsescu. Acela care stă pe meterezele de la Cotroceni cu puşca la ochi şi îi filează până-n măduva spinării pe toţi duşmanii. Fără lunetistul Băsescu, justiţia noastră cu detergenţi minune l-ar fi albit şi pe Remeş, imaculându-l ca pe un fulg de nea.
Întrebare: ştiţi în ce localitate s-a născut Traian Decebal Remeş, cu 64 de ani în urmă? În judeţul Maramureş, da e bine. Dar satul, cum se numeşte satul său natal? Haideţi, că nu-i greu.
Bravo, aveţi în ca