Aproape toate exemplarele expuse au fost vândute, iar Primăria Negreşti-Oaş a premiat cele mai frumoase mărţişoare
Deşi aflată doar la prima ediţie, Târgul de Mărţişoare Tradiţionale de la Negreşti-Oaş s-a bucurat de un mare succes, aproape toate cele două mii de exemplare confecţionate de elevii negreşteni expuse cu această ocazie fiind vândute. Cele câteva care au rămas au fost oferite cadou bolnavilor internaţi la Spitalul Orăşenesc. La finalul târgului, ieri, Primăria Negreşti-Oaş a premiat cele mai frumoase mărţişoare.
Succes peste aşteptări
Târgul Mărţişorului Tradiţional de la Negreşti-Oaş, care a luat sfârşit ieri, s-a bucurat de un real succes, chiar peste aşteptările organizatorilor. Pe durata celor patru zile cât a durat acest târg, au fost expuse peste 2.000 de mărţişoare tradiţionale şi felicitări, toate confecţionate de elevi în cadrul orelor de curs sau a unor activităţi extracurriculare, utilizând diferite tehnici de lucru şi materiale diverse, încercând totodată să păstreze specificul artei populare din Ţara Oaşului. Aproape toate mărţişoarele expuse au fost vândute până ieri, iar cele câteva care au mai rămas au fost oferite cadou de 1 Martie bolnavilor internaţi la Spitalul Orăşenesc.
Ieri fiind ultima zi a târgului, primarul oraşului Negreşti-Oaş a premiat, într-un cadru festiv, cele mai frumoase mărţişoare expuse. În cuvântul de deschidere al festivităţii de premiere, directorul Casei de Cultură Orăşeneşti Negreşti-Oaş, Natalia Lazăr, a spus că iniţiativa organizării acestui târg este lăudabilă, că acţiunea s-a bucurat de un real succes printre negreşteni, care au cumpărat aproape toate mărţişoarele expuse şi a felicitat atât cadrele didactice coordonatoare cât şi elevii şi preşcolarii care le-au confecţionat.
De asemenea, primarul Aurelia Fedorca a urat tuturor o primăvară frumoasă adăugând că-şi doreşte câ