Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul concept Naturlich a ajuns şi la Sibiu: peste 7.000 de articole de mobilă şi decoraţiuni în Ambient

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 1 martie 2013 ·

Peste 7.000 de articole de mobilă şi decoraţiuni interioare sunt puse la dispoziţia clienţilor într-un spaţiu de expunere de peste 3.000 de metri pătraţi situat în centrul comercial Ambient din Sibiu, inaugurat vineri, în prezenţa primarului Klaus Iohannis, a preşedintelui Consiliului Judeţean Ioan Cindrea şi a prefectului Ovidiu Sitterli.

După Târgu Mureş, a venit rândul Sibiului să găzduiască noul concept de show-room de mobilă Naturlich, una dintre cele mai importante şi spectaculoase mărci de profil din România.

Clienţii au la dispoziţie peste 7.000 de articole de mobilier şi decoraţiuni interiorare, 200 de modele de canapele, simulare proiectare 3D pentru bucătarii, precum şi cel mai mare spatiu de pe piaţa de profil, (450 de metri pătraţi), dedicat dormitoarelor, într-un spaţiu de peste 3.000 metri pătraţi.

În anul 2010, compania Ambient şi producătorul de mobilă Larix, din Reghin, au demarat un parteneriat prin care segmentul comercial de mobilă din cadrul centrelor Ambient a fost transferat către marca Naturlich a producătorului Larix. În prezent compania deţine în România nouă magazine, din care şapte se găsesc în centrele Ambient.

„Pentru familii am lansat programul Ambient Total care oferă o gamă completă de soluţii şi servicii optime pentru planurilor lor. Am încercat şi încercăm să dezvoltăm parteneriate cu alte companii care ar putea întregi ofertele noastre şi iată că Naturlich deschide la Sibiu cel de al şaptelea showroom din reţeaua de centre comerciale Ambient”, a declarat Ioan Ciolan, director general Ambient.

Oferta Natürlich vine în întâmpinarea clienţilor cu servicii superioare de livrare, preţuri competitive pentru produse şi, în special, prin oferirea unor soluţii practice, estetice şi inteligente de amenajare a încăperilor în funcţie de nevoile clienţilor, spun rep

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Prognoza ANM pentru noaptea de Revelion și primele zile din 2025. Vremea, în curs încălzire accentuată

HotNews acum 47 minute
Vremea va fi închisă în noaptea dintre ani la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, iar maximele termice vor urca până la 10 grade Celsius, arată prognoza emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 29 decembrie –

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

Care ar fi impactul financiar al „Ordonanţei-trenuleţ” pe termen scurt şi mediu

News.ro acum o ora
Măsurile propuse în noul proiect de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 ar avea, potrivit Executivului, impact asupra bugetului general conso

Ordonanța trenuleț, publicată oficial: crește impozitul pe dividende, salariile bugetarilor vor fi înghețate, nu se fac angajări și nu se majorează alocațiile

Wall-Street.ro acum 3 ore
Proiectul ”ordonanței trenuleț” a fost pus oficial în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Printre măsurile stabilite se numără și creșterea impozitului pe dividende distribuite din 2025 de la 8% la 10%, dar și eliminarea facilităților de car

Maramureş: Incendiu la acoperişul unei biserici din localitatea Crăciuneşti

News.ro acum 24 minute
Un incendiu a izbucnit, duminică, la acoperişul unei biserici din localitatea Crăciuneşti, judeţul Maramureş. Cincizeci de pompieri acţionează, cu şapte autospeciale, pentru limitarea pagubelor şi lichidarea focului. Focul a cuprins acoperişul biser

Cetăţean turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, prins în Ilfov. Avea asupra sa două pistoale cu amortizor

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Cod galben de ceaţă şi polei în patru judeţe din Moldova

Mediafax acum 55 minute
Potrivit ANM, sunt vizate localităţi din judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi. În aceste zone se va semnala local ceaţă ce determină vizibilitate redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, asociată cu chiciură sau burniţă, care în funcţ

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 5 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii şi industria alimentară şi agricultură

Ziarul Financiar acum o ora
Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale care au mai rămas pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii, şi pentru cei care lucrează în agricultură şi industria alimentară, conform Ordonanţei Trenuleţ, publicată oficial

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°