În România, oamenii de afaceri au ajuns să fie consideraţi, la grămadă, nişte hoţi, nişte şmecheri, nişte combinatori (ca să folosesc un termen des utilizat de comentatorii „profesionişti“ de pe net) care au avut relaţii sau au dat şpagă şi, doar aşa, au reuşit să facă bani.

Prea puţini sunt aceia care conştientizează faptul că a face business înseamnă viziune, curaj, idei, chiar ştiinţă. La noi, a fi bogat, a reuşi în afaceri a ajuns să fie o ruşine. O povară. Zilele trecute citeam un comentariu la articolul „Forbes 500 premiază excelenţa în afaceri", publicat pe site-ul adevărul.ro, care înfiera de-a dreptul faptul că milionarii primesc premii, în timp ce oamenii de rând mor de foame.

Dar oare cititorul care a postat comentariul nu s-a gândit că performerii premiaţi de revista „Forbes" (care nu sunt foarte cunoscuţi opiniei publice) au reuşit să-şi consolideze afacerile şi să salveze astfel sute de locuri de muncă, oferind în continuare salarii angajaţilor? Şi toate astea în vremuri extrem de tulburi din punct de vedere economic. Chiar nu contează că o bună parte din investiţiile care au schimbat faţa României (atât cât au schimbat-o), în ultimii 20 de ani, sunt făcute de antreprenori români? Nu contează că singura soluţie pentru a ieşi din criză este bunul mers al afacerilor private?

Până când vom mai arunca cu noroi într-o categorie socială fără de care nu vom avea nicio şansă reală de a scoate capul în lume? Oameni buni, în România există businessmeni serioşi, entuziaşti, bine-pregătiţi, care au construit afaceri solide fără a avea contracte cu statul, fără a mitui vreun politician, fără a eluda taxe şi impozite. Şi sunt destul de mulţi. Avem oameni de afaceri care au negociat de la egal la egal cu reprezentanţii marilor companii ale lumii. Haideţi să nu-i mai băgăm în aceeaşi oală cu cei care au făcut bani din tot felul de găinării