Foarte-foarte important acel gol al Barcelonei din finalul partidei cu Real. Pare că îi iau peste picior pe jucătorii catalani, dar nu e aşa. Pentru ei important este să se autosugestioneze, chiar să se mintă, că încă se mai poate, că pedalarea aceasta în gol este doar conjuncturală. Să facă abstracţie că pe bancă nu sunt soluţii, indiferent cum se numeşte antrenorul. Căci în afara celor consacraţi din formula de bază, aproape orice schimbare se face slăbeşte echipa! Doar Mascherano poate să-l facă uitat pe Puyol, iar în ultima vreme Thiago aduce mai multă vână decât Xavi, chiar dacă procentul paselor reuşite e ceva mai scăzut. Villa nu mai e acelaşi după accidentare şi probabil nici nu va mai fi. De obicei intră în locul lui Fabregas, dar nu prea se vede, în ciuda golului reuşit cu capul împotriva lui Betis. Ba tocmai golul reuşit astfel ne oferă un indiciu asupra lipsei de soluţii din jocul obişnuit. Doar n-o să fie acum Villa o ameninţare în jocul aerian! Iar Tello, care îl înlocuieşte pe Pedro, aleargă mai repede decât poate gândi. În plus, îl ocupă lui Iniesta zona în care acesta e cel mai eficient. Am ajuns şi la Messi, iată ce înseamnă să nu mai scoată goluri sau pase din joben! Morişca se învârte în continuare, dar după cum bate vântul. Totuşi, chiar dacă Barcelona nu a stors totul din tiqui-taca, va trebui mai devreme sau mai târziu să se reinventeze.
Dincolo, Realul a oferit sezonului de primăvară prima raţiune de a fi. Dacă s-ar fi şters de pe listă deja şi al doilea trofeu, ar fi ajuns la Manchester cu spatele la zid. Nu că acum ar fi altfel, un club de talia Realului nu se poate consola doar cu Cupa Regelui într-un sezon, una pentru care mai are oricum de luptat cu rivala din Madrid. Triumful de pe Camp Nou este în primul rând al lui Mourinho, care a reuşit să creeze o echipă anti-Barcelona. Într-o competiţie de anduranţă, în care sunt i
