Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CODUL NEGRU al taximetriştilor: "13, mă omoară!". A vrut să ucidă pentru că îşi dorea un Mercedes

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 martie 2013 ·

Crește îngrijorător numărul taximetriștilor atacați de clienți. Șoferii și-au luat măsuri de siguranță, dar unii dintre ei tot mai sfârșesc amenințați cu cuțitul, aruncați din mașină pentru capriciul unui adolescent ori strangulați de „criminali în grup” Sursa: SEBASTIAN MARCOVICI

Românii îi ştiu pe taximetrişti drept indisciplinaţi în trafic. Dincolo de aceste prejudecăţi, „meseriaşii de la volan” trăiesc într-o lume dintre cele mai expuse la pericole: printre clienţi se găsesc potenţialii lor ucigaşi.

În faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, zilele trecute s-au strâns peste 50 de taximetrişti: au venit să îi vadă cu ochii lor pe cei patru tineri care le-au ucis prin strangulare un coleg, pentru a-i fura banii. Trei dintre criminali sunt elevi. „Am o bâtă în maşină. Şi un spray. Am mai luat bătaie”, mormăia ca pentru sine unul dintre „taximetriştii spectatori”. Alături de ceilalţi colegi, dă detalii despre o lume în care clienţii, în loc să te plătească, îţi iau viaţa.

Voia să conducă un Mercedes

Niciodată meseria de taximetrist nu a fost lipsită de pericole. Procurorul sibian Ioan Boţoc aminteşte de un caz petrecut acum mai bine de zece ani. Un tânăr care îşi dorea un Mercedes mai mult decât orice pe lume s-a urcat într-o maşină de taxi care era, desigur, chiar Mercedes. Pe drum, l-a înjunghiat pe şofer, l-a împins afară din maşină şi a fugit. „Îmi amintesc că s-a plimbat cu maşina până când a rămas fără cauciucuri. Rula, pur şi simplu, pe jante”, spune Ioan Boţoc. Taximetristul a fost internat în spital şi a scăpat cu viaţă, aşa că hoţul de Mercedesuri a fost judecat doar pentru tentativă de omor.

Există şi un cod secret

Cel puţin la Sibiu – oraş cunoscut, altminteri, drept unul liniştit– taximetriştii au un cod pentru situaţii dificile: „13, la ...” şi şoferul în pericol strigă în staţie locul în care se află. Aşa a strigat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum o ora
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 46 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 5 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025. Soarele va intra în zodia Taurului

Libertatea acum 9 ore
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probl

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 3 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 11 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°