Louis-Ferdinand Céline, "Feerie pentru altă dată", traducere de Irina Negrea, Editura "Paralela 45" (tel. 0753/04.04.44), 504 p.

Convergenţele lui Céline cu ideologia fascistă nu sunt uitate, dar pre­cum­pănitor peste ani rămâne "colaboraţionismul" lui la înnoirea artei romanului din secolul XX. Omul plin de contradicţii nu poate fi redus la opţiunile lui politice exprimate în polemici şi pamflete publicate între 1936-1943, deşi studiul operei nu are cum să le ocolească nici pe acestea. Ponderea o au însă ro­ma­nele cu care a revoluţionat genul, creînd, după cum el în­suşi le definea, simfonii literare emotive. Origi­nali­ta­tea frapantă şi forţa lui Céline, impuse de la Că­lătorie la capătul nopţii (1932) şi Moarte pe credit (1936) rezidă în primul rând în stilul bazat în în­tre­gime pe limba populară, vorbită, foarte diferită în Franţa de limba literară, normată de Academie. Scri­itura febrilă - cu fraze dislocate, improvizaţii lexicale atente la ritm ca o coregrafie, teme recurente cu orchestraţii diferite - face pagina sonoră, dându-i un impact incomparabil. De aceea Céline e infernal de greu de tradus. Cu atât mai mult trebuie apreciată performanţa Irinei Negrea, care ar merita un Mare Premiu pentru echivalările ei, cu condiţia ca membrii jurii­lor să-i citească traducerile şi să fie obiectivi, ceea ce prac­tic nu se prea întâmplă. (Am mai avut cu ani în urmă nişte tălmăciri foarte aproximative din Céline, care îi pierdeau tocmai speci­ficul). După ce a publicat, la Ed. Nemira, va­riante româneşti ale Trilogiei germane (De la un cas­tel la altul, Nord şi Rigo­don) în care romancierul îşi ficţio­na­li­za experienţele trăite între iu­nie 1944 şi martie 1945, acum Irina Negrea dă citi­torului de la noi posibilitatea de a cunoaşte şi cărţile anterioare trilogiei, cele ce inau­gurează ultima pe­rioadă de creaţie céliniană - "Fee­rie pentru altă dată I" şi