Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senator de Mureş: În centrul ţării sunt trei aeroporturi, se risipesc bani pentru a le ţine în viaţă

Publicat in Mediafax, vineri 1 martie 2013 · ·

Senatorul PDL Mureş Marius Paşcan cere Ministerului Transporturilor clarificări privind aeroporturile din centrul ţării, unde există trei pe un areal de 100 de kilometri, susţinând că e nevoie de o strategie pentru că administraţiile judeţene risipesc bani din bugetele locale ca să le ţină în viaţă.

Senatorul PDL Mureş Marius Paşcan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că i-a solicitat printr-o interpelare ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, clarificarea poziţiei ministerului în privinţa situaţiei actuale a aeroporturilor din centrul ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Paşcan, în centrul ţării, pe un areal de aproximativ o sută de kilometri, funcţionează trei aeroporturi, "evident concurente", din judeţele Mureş, Cluj şi Sibiu. Toate sunt regii autonome aflate sub autoritatea consiliilor judeţene şi, dat fiind că au dobândit în mod oficial statut internaţional, au beneficiat de importante investiţii din bugetele locale pentru dezvoltare.

Paşcan a afirmat că, mai mult, s-au iniţiat proiecte de la nivel local pentru ca cele trei aeroporturi să acceseze finanţări nerambursabile din fonduri europene pentru dezvoltare, spunând că "nu au cum să reziste toate" şi este nevoie să se spună dacă există o strategie, pentru a se evita "risipirea fără nicio perspectivă viabilă a unor importante resurse bugetare".

"Aceste clarificări ar scuti consiliile judeţene să risipească bani din bugetele locale pentru a le menţine în viaţă. Fără suportul alocărilor de la bugetele locale în privinţa investiţiilor necesare pentru continuarea activităţii şi fără o perspectivă certă de accesare a fondurilor europene în domeniu, aceste regii nu pot să se dezvolte în continuare în formula actuală, fiind în pericol însăşi existenţa lor. Ele continuă să consume o bună parte a resurselor bugetare ale consiliilor judeţene pentru a exist

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°