Andreas Capellanus, Despre iubire.
Ediţie bilingvă. Traducere şi note de Eugenia Cristea.
Studiu, note, biografie de Anca Crivăţ.
Iaşi, Polirom 2012.
Între principalii „stâlpi” apuseni ai canonizării iubirii, Ovidiu (Ars Amatoria) şi Andreas Capellanus (De amore) se întinde o distanţă de un mileniu. Dar, în lumea arabă „cărţile îndrăgostiţilor” au apărut, începând cu secolul al VI-lea, fără întrerupere.
Mari învăţaţi, poeţi, jurişti, filozofi, moralişti, emiri, se întreceau în a compune tratate şi epistole pe această temă. Avicenna însuşi a scris pagini de sine stătătoare despre iubire, iar înaintea lui, societatea secretă a Fraţilor Purităţii aşezase între cele 54 de epistole pe teme esenţiale şi una Despre natura iubirii, înfăţişând dragostea ca izvor al virtuţilor, putere înnobilatoare. În Spania, teologul şi juristul Ibn Dawud, m. 909, alcătuise o antologie cu cele mai frumoase versuri şi aforisme ale poeţilor arabi despre iubire. Urmaşul său, moralistul şi teologul Ibn Hazm al-Andalusi (m. 1064) a consacrat o carte – singura sa operă literară – dragostei şi îndrăgostiţilor: Colierul porumbiţei, cu 30 de capitole în care sunt descrise toate ”fazele” nobilului sentiment, documentate prin versuri şi anecdote. Concepţia sa despre amor, platonică, se deosebea cu totul de a lui Ovidiu, recomandând mai degrabă unirea spirituală şi măsură în cele trupeşti.
Orientul şi Occidentul s-au întâlnit mai ales în perioada cruciadelor, care coincide cu începuturile istoriei poeziei trubadurilor (începuturile liricii provensale pot fi situate curând după prima cruciadă). De altfel, chiar şi ideea de război pentru convingeri religioase era în fond străină creştinilor; poate nu degeaba s-a spus că gihadul le-a fost modelul de răspândire a credinţei prin sabie. Printre trubadurii care au participat la cruciade se numără Guillaume IX,
