Argo (2012)
Regia: Ang Lee.
Scenariul:Yann Martel, David Magee;
Cu: Suraj Sharma.
Genul filmului:Aventuri, Dramă.
Durata: 127 minute.
Premiera în România:21.12.2012.
Produs de: Fox 2000 Pictures.
Distribuit în România de:Odeon Cineplex.
Nu în puţine cazuri istoria se prezintă ca o farsă, deseori una tragică, însă cazurile cele mai interesante sunt cele în care farsele fac istorie. Filmul lui Ben Affleck speculează o astfel de situaţie insolită, de un comic subtil şi anume modalitatea de repatriere a şase funcţionari ai ambasadei S.U.A. în timpul crizei din Iran, în 1979.
Acest fapt contribuie şi la modul în care îşi începe filmul Ben Affleck cu un montaj de evenimente desprinse parcă dintr-un reportaj incendiar al unui reporter de război: furia mulţimii, luarea cu asalt a clădirii ambasadei S.U.A., degringolada funcţionarilor care încearcă să distrugă orice evidenţă, invadarea clădirii de către insurgenţi şi interacţiunile violente cu aceştia etc. Pe tot parcursul filmului, montajul de evenimente alternând imaginea de arhivă cu reconstrucţia cinematografică cu iz de verosimilitate mi-a amintit de Gruparea Baader Meinhof (2008) al lui Uli Edel. Pe acest fond de violenţă este plasată evadarea celor şase angajaţi care se refugiază la Ambasada Canadei şi ei vor fi aduşi încetul cu încetul în prim-plan ca personalităţi distincte, în orice caz, mai pregnant după ce le este conferit un „rol”. Subiectul fimului este mai puţin istoria unei crize politice, 52 de angajaţi ai ambasadei S.U.A. au fost luaţi ostateci pentru 444 de zile, cât faptul mult mai spectaculos al salvării celor şase printr-o operaţiune dirijată de către CIA, operaţiune desecretizată abia în 1997. Tony Mendez (Ben Affleck) a fost la propriu mastermind- ul acestei operaţiuni construind un scenariu aproape neverosimil pentru a-i scoa