Din păcate, incidentul petrecut la Noul Cinematograf al Regizorului Român, cînd un grup de ultraortodocși naționaliști, probabil plictisiți de o existență ternă, au decis să și-o condimenteze oprind proiecția filmului The Kids Are All Right și abuzîndu-i (verbal) pe spectatori nu e singular. În urmă cu cîteva luni, cîțiva dintre organizatorii unei piese de teatru despre homosexualitate, puse în scenă la SNSPA, au fost agresați fizic. Mai recent, CARE, adică Centrul pentru Acțiune și Responsabilitate în Educație, care funcționează în cadrul Liceului „George Coșbuc“, este ținta unei campanii denigratoare, campanie care are la bază aceeași homofobie formal combătută, dar în realitate susținută de multe dintre instituțiile statului și nu numai. Că ultraortodocșii naționaliști sînt convinși că Muzeul Țăranului Român e mai degrabă o biserică decît un muzeu (adică o instituție eminamente laică) și că le aparține doar lor și celor care gîndesc, simt și visează pășunist în roșu, galben și albastru nu e doar problema lor. E o problemă a noastră, a tuturor, pentru că amestecul toxic de fanatism religios și naționalism care le-a ghidat protestul este prezent, în forme diverse, în cea mai mare parte a spațiului public autohton. Homofobia, implicită ori explicită, este parte integrantă a acestui spațiu public. Formele în care se manifestă homofobia sînt multiple. Există varianta cu pretenții intelectuale, întotdeauna încărcată de misticism religios: în Omul recent, Horia-Roman Patapievici își manifesta nostalgia după vremurile în care homosexualii erau „discreți“ și deopotrivă după o mai mare prezență a religiosului în lume. Mai nou, Mihail Neamțu, acest wonderboy al establishmentului de dreapta, știe care e natura umană și visează o familie tradițională într-o piață liberă într-un stat religios (căci cel secular este „agentul principal de acțiune a socialiștilor împotriva f