Aproximativ 400 de litri de motorină s-au scurs pe carosabil după ce rezervorul unui tir s-a spart din cauza unui capac de canalizare instabil.
Incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 13.30 pe strada Moldovei în apropiere de supermarketul Kaufland. Una dintre roțile tirului a trecut peste capac, moment în care acesta ar fi sarit direct în rezervor, spărgându-l. Tot combustibilul s-a scurs pe șosea, pompierii ajunși cu o autospecială la fața locului au spălat carosabilul. Tirul nu avea încărcătură, iar șoferul se deplasa de la Iași spre Suceava.
Un alt incident de același fel a avut loc săptămâna trecută în aceeași zonă, unde un autoturism s-a ales cu rezervorul spart din aceeași cauză. Cele două cămine de canalizare nu aparțin societății Prest Serv Apa ci supermarketului Kaufland.