Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Stanca, obligat să-i plătească despăgubiri Andreei Vass

Publicat in Magazin Salajean, vineri 1 martie 2013 ·

Andreea Vilcovschi & Olivian Vădan

Daniel Săuca, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj, a câştigat procesul pe care Andreea Paul Vass i l-a intentat anul trecut, în urma unei emisiuni moderate de acesta la Radio Transilvania. În cadrul “Rotisorului politic”, în care Săuca l-a avut ca invitat pe Viorel Stanca, fost preşedinte al PRM Sălaj, politicianul ar fi făcut o serie de comentarii jignitoare şi a folosit un limbaj injurios atât la adresa Andreei Vass, cât şi a familiei sale. PDL-ista a considerat că i-a fost prejudiciată imaginea, astfel că a cerut celor trei părţi – moderatorului, invitatului şi postului de radio – daune morale în valoarea totală de 100.000 de euro.

Cum reprezentanţii Radio Transilvania au căzut la înţelegere cu reclamanta, aceasta din urmă şi-a retras plângerea ce-i viza. În schimb Daniel Săuca nu a vrut să facă niciun compromis şi a decis să aştepte soluţia instanţei. Aceasta a fost pronunţată în şedinţa publică de joi, 28 februarie. Astfel, Judecătoria Zalău “a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă” împotriva preşedintelui Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj.

În schimb, instanţa a decis ca Viorel Stanca să-i achite democrat-liberalei suma de 5.000 de lei, “cu titlu de despăgubiri civile”, precum şi 3.000 de lei, “cheltuieli parţiale de judecată.

Cum era de aşteptat, fostul lider peremist nu are de gând să vireze în conturile Andreei Vass nici un leu, aşa că pare cât se poate de decis să urmeze toate căile de atac. “Voi face apel şi, ulterior, dacă este cazul, recurs la această decizie nejustă. În ultimă instanţă, am să mă adresez CEDO şi voi cere statului român daune morale. Oricum, Andreei Vass nu am de gând să-i plătesc nimic”, a spus, vineri, Viorel Stanca.

Sentinţa Judecătoriei Zalău poate fi atacată cu apel în 15 zile de la comunicare.

comments

Andreea Vilcovschi &

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 6 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 4 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 3 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 12 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 8 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 9 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 9 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 11 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°