Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îl primesc liberalii pe "moştenitorul" lui Antonescu. "De unde să ştiu eu acum că Iohannis o să facă faţă?"

Publicat in Gandul, vineri 1 martie 2013 ·

Desemnat drept succesor, cel puţin de etapă, de Crin Antonescu, Klaus Iohannis nu îi aliniază, deocamdată, în spatele lui pe liberalii care au numai aprecieri pentru el, dar sunt rezervaţi când vine vorba despre instalarea pe scaunul de şef al PNL.

"Până la urmă e limpede, prezenţa lui Klaus Iohannis în acea funcţie succesorală, ca să spunem aşa, la o adică ne oferă garanţia de care avem toţi nevoie că nu izbuneşte prematur un mic război de succesiune. Sigur că dacă lucrurile se vor întâmpla aşa, în deplină ordine şi stabilitate şi cu toate formulele democratice, e o situaţie de interimat în care Klaus Iohannis ar fi preşedinte şi sigur că un Congres după aceea, cu considerentele pe care le vor avea cei de atunci vor lua o decizie. Nu se împiedică de Klaus Iohannis cineva", a explicat Crin Antonescu mutarea Iohannis în PNL.

Calimente: "Iohannis e bun, dar îl prefer pe Mănescu"

Liberalii se limitează şi ei doar la a spune că în cazul unui interimat, Klaus Iohannis ar fi bun. În această situaţie se află şi deputatul PNL Mihăiţă Calimente, care deşi precizează că noul prim-vicepreşedinte are foarte multe calităţi, l-ar prefera totuşi pe primarul sectorului 6, Rareş Mănescu.

„Sunt absolut sigur, dacă e vorba de interimat. Orice soldat poate avea grad de mareşal. Dar dacă ar fi să aleg între Klaus Iohannis, Rareş Mănescu şi Relu Fenechiu, l-aş alege pe Rareş Mănescu. Ca să fii preşedinte trebuie să ai tenacitate, să ai dispoziţie pentru muncă, dialog, diplomaţie. Oricum domnul Iohannis are multe calităţi, a condus FDRG-ul şi oricum până la alegeri o să aibă şi experienţă într-un partid aşa mare ca PNL”, a declarat Calimente, contactat de gândul.

La fel de rezervat este şi ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, liberalul Cristian David. Fără a-l lăuda în mod special pe Iohannis, David a spus doar că "toţi liberalii sunt valoro

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

”Cadoul” lui Biden pentru Putin, la final de mandat. Ucraina va putea folosi armele americane pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia preşedintelui Joe Biden va permite Ucrainei să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei, au declarat trei surse familiare cu subiectul, potrivit Reuters. Este o schimbare semnificativă a politicii Washi

„Inacceptabil”. Reacția lui Marcel Ciolacu, după ce a spus premierul din Kosovo despre naționala României: „Amestecă politica cu sportul”

HotNews acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a comentat, printr-o postare pe Facebook, vizita pe care omologul său din Kosovo a făcut-o jucătorilor naționalei, după conflictul de la duelul cu România. În semn de solidaritate, prim-ministrul kosovar Albin Kurti a mers î

Ucraina, în întuneric după masivul atac rusesc. „Toate regiunile vor fi constrânse să aplice restricții la consumul de electricitate”

Ziare.com acum 23 minute
Ucraina va aplica de luni, 18 noiembrie, "măsuri de restricţie" în consumul de electricitate pe tot teritoriul său după un vast atac rusesc care i-a avariat puternic infrastructurile energetice, a anunţat duminică, 17 noiembrie, operatorul reţelei e

Războiul din Ucraina: Vladimir Putin „nu vrea pacea şi nu este pregătit să o negocieze”, spune Macron

News.ro acum 21 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin "nu vrea pacea" cu Kievul şi "nu este pregătit să o negocieze", a declarat duminică liderul francez Emmanuel Macron, în contextul unui atac masiv al Rusiei asupra reţelei energetice ucrainene, relatează AFP. După acea

Premierul din Kosovo susţine decizia fotbaliştilor. Reacţia lui Ciolacu

Mediafax acum o ora
Premierul kosovar Albin Kurti a declarat că susţine ceea ce au făcut jucătorii reprezentativei din ţara sa, de a părăsi terenul înainte de fluierul final al arbitrului, în meciul cu România, din Liga Naţiunilor. „În primul rând, vreau să vă felicit

Emmanuel Macron spune că atacurile asupra Ucrainei arată că Putin nu vrea pace

Mediafax acum o ora
Prioritatea pentru Franţa a fost „să echipeze, să sprijine şi să ajute Ucraina să reziste”, a spus Macron reporterilor în timp ce se pregătea să părăsească Argentina pentru a participa la Summitul G20 din Brazilia. El a refuzat să comenteze apelul c

Cel mai performant ecograf din România, pus în funcţiune la Maternitatea Giuleşti

Mediafax acum 35 minute
Echipamentul medical Voluson Expert 22 dispune de cele mai noi tehnologii, inclusiv inteligenţă artificială avansată şi de o calitate excepţională a imaginii, arată Primăria Capitalei, pe Facebook. Aparatul este utilizat pentru screeningul anomaliil

(P) Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă şi împotriva binomului PSD-AUR

News.ro acum o ora
”Ciucă, preşedinte” şi ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din Transilvania. În cadrul întâlnirii de la Cluj, liberalii au reafirmat, de asemenea, susţinerea pentru o Românie prosperă şi sigură. Preşedi

Papa Francisc invocă un posibil genocid în Gaza și cere o investigație pe această temă. Suveranul pontif devina mai critic la adresa Israelului

HotNews acum 3 ore
Comunitatea globală ar trebui să studieze dacă actuala campanie militară a Israelului în Gaza constituie un genocid al poporului palestinian, consideră Papa Francisc. Este una dintre cele mai explicite critici ale sale la adresa comportamentului Isr

Hoți prinși în flagrant delict de polițiști, în Timișoara, în timp ce spărgeau o mașină | VIDEO

Libertatea acum o ora
Doi hoți au fost prinși în plină acțiune de polițiști, în zona cartierului Mehala din Timișoara, în timp ce spărgeau o mașină, relatează Opinia Timișoarei.

Vremea

București
acum

dum.

3°/9°
lun.

3°/10°
mar.

5°/11°
mie.

6°/12°
Iasi
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/12°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

3°/11°
mar.

6°/11°
mie.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/7°
lun.

-2°/8°
mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/9°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/13°
mie.

3°/15°