Violenţa în şcoli a luat amploare. Aproape zilnic, în cel puţin o şcoală din România se întâmplă un incident. Din păcate, în ultima vreme, şi în şcolile din Vrancea s-au petrecut incidente nedorite. Un profesor de la Şcoala 7 din Focşani a fost agresat de fratele a doi elevi, după ce el i-a lovit pe cei doi, un altul, de la aceeaşi şcoală, a fost încuiat în clasă şi ameninţat de un elev, iar un profesor de matematică, din Poiana Cristei, este acuzat că a pălmuit un elev. O analiză realizată la nivel naţional arată că, la şcoală, elevii se simt jigniţi, umiliţi, iar uneori hărţuiţi.
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Vrancea au desfăşurat o campanie de prevenire a violenţei în rândul elevilor de liceu. Publicul ţintă al campaniei a fost reprezentat de tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani, din clasele IX-XI, din câte 1 liceu/ judeţ, în cazul Vrancei de cei ai Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau“. Scopul a fost reducerea riscului de implicare a elevilor de liceu în acte de violenţă şi a avut două direcţii de acţiune. Este vorba despre informarea elevilor cu privire la consecinţele unor acte de violenţă şi la modalităţile concrete de prevenire a acestora în unităţile de învăţământ şi implicarea elevilor în activităţi de prevenire a violenţei. Campania de prevenire a fost derulată în perioada octombrie 2012 - martie 2013 în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Vrancea şi mass-media.
Analiza, realizată în baza unui chestionar aplicat în rândul elevilor de liceu, arată că deşi mulţi dintre ei se simt în siguranţă la şcoală, sunt şi adolescenţi care au un sentiment de nesiguranţă, fiind hărţuiţi, jigniţi sau umiliţi de co-legi. În alte situaţii sunt agresaţi verbal sau bătuţi.
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat dezbateri cu elevii, în cadrul c