Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul energiei ar putea închide combinatul ArcelorMittal Galaţi

Publicat in Romania Libera, vineri 1 martie 2013 ·

Criza de pe piaţa oţelului, preţul energiei electrice şi necesitatea investiţiilor sunt cele trei provocări la care trebuie să găsească soluţii financiare conducerea combinatului gălăţean.

„Fabricarea oţelului este un proces intensiv energetic, iar companiile din acest sector, precum ArcelorMittal Galaţi, au nevoie de preţuri corecte, predictibile şi sustenabile la energie, pentru a putea continua să concureze pe piaţa exporturilor şi să-şi păstreze activităţile în România”, se spune într-un comunicat al administraţiei combinatului siderurgic ArcelorMittal de la Galaţi. Rezultă în mod clar că problemele cu care se confruntă combinatul gălăţean din cauza preţului energiei electrice pot să pună sub semnul întrebării menţinerea activităţilor din România, alternativa fiind restrângerea activităţii sau chiar închiderea combinatului de la Galaţi.

În acelaşi comunicat, sunt detaliate problemele cu care se confruntă compania pe piaţa energiei din România: „Fiind unii dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România, am făcut eforturi majore, în ultimele luni, pentru a ne putea asigura cantitatea de energie necesară operării şi am plasat oferte de cumpărare pe bursa de energie OPCOM. Ne exprimăm mulţumirea că a fost plasată o ofertă pe platforma OPCOM, care a răspuns cererii noastre. Cu toate acestea, fiind o companie intens consumatoare de energie şi printre cele mai mari unităţi industriale din România, ArcelorMittal Galaţi este, în continuare, îngrijorată de preţul final al energiei, cu toate costurile adiţionale: transport, distribuţie, certificate verzi, taxe de cogenerare, costuri de echilibrare şi accize. Suntem extrem de îngrijoraţi de creşterea explozivă a costurilor cu energia, din cauza măsurilor de acordare de subvenţii pentru energia regenerabilă şi de liberalizare a preţului gazului din producţia internă. Pentru noi, aceste evol

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 4 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

A fost recuperată şi cea de-a doua cutie neagră a avionului care s-a prăbușit în India

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare A doua cutie neagră a avionului Air India Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, a fost găsită duminică, au anunţat autorităţile indiene, informează AFP, tra

Miniştrii de externe din UE, convocaţi pentru o reuniune specială marţi, privind conflictul dintre Israel și Iran

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marţi o reuniune specială a miniştrilor de externe ai blocului comunitar pentru a discuta despre conflictul dintre Israel şi Iran, a

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum 3 ore
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum 3 ore
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 5 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

19°/30°
mie.

18°/26°
joi

19°/31°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/26°
mar.

19°/25°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/28°
mar.

15°/24°
mie.

13°/24°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

15°/28°
mie.

15°/31°
joi

17°/33°