Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bibliotecă online pentru cetățenii care vor să se implice în reconstrucția României

Publicat in Press Alert, vineri 1 martie 2013 ·

De zece ani, asociaţia „Academia de Advocacy” şi-a propus ca, prin activitatea sa, să contribuie la întărirea democraţiei participative prin influenţarea politicilor publice în favoarea unor grupuri de interese, dar cu conotaţii speciale în România – o influenţă transparentă şi grupuri de interese legitime.

Principala concluzie a acestor ani de activitate este aceea că starea societăţii româneşti nu este influenţată atât de politicieni, ci este determinată mai degrabă de modul de organizare al societăţii civile. Căci doar atunci când nu există un control, politicienii nu sunt traşi la răspundere şi nu dau socoteală pentru ceea ce fac. Preşedintele asociaţiei, Radu Nicosevici, a subliniat că „în România există două legi – legea liberului acces la informaţiile de interes public şi legea transparenţei decizionale – pentru care suntem invidiaţi de alte ţări, dar nu le folosim. Decizia se ia exclusiv în zona politică şi prin proiectul pe care îl derulăm în prezent vrem să schimbăm acest lucru în România. Chiar dacă mulţi sunt sceptici, noi am ajuns la concluzia că decizia poate fi influenţată şi putem consolida o democraţie participativă prin implicarea noastră în decizia publică”.

Începând de ieri, o platformă virtuală de consultări publice şi alerte legislative, „Vocea Ta”, poate fi accesată la pagina www.transparenta.ro. Este vorba despre un instrument virtual de documentare şi monitorizare a 40 de domenii de politici publice promovate de cele mai importante instituţii administrative. Informaţiile, prelucrate, sunt transmise sub forma unor alerte legislative celor interesaţi, cărora li se oferă şi posibilitatea de a obţine detalii de la diferite instituţii în baza legislaţiei existente, precum şi cea de a consulta biblioteca on-line. Aici vor găsi cele mai valoroase şi recente cărţi referitoare la lobby, advocacy, comunicare, administraţie publică, negoc

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: Elveţia învinge Ungaria în al doilea meci al Grupei A

Mediafax acum 54 minute
Elveţia a învins Ungaria în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a disputat sâmbătă, la Köln. Din Grupa A mai fac parte ţara organizatoare, Germania, şi Scoţia.

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 23 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°