Faptul că primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a fost propus şi susţinut în competiţia electorală din vara anului trecut de liberali nu mai este pentru nimeni o noutate. De atunci se tot aşteaptă ca buna relaţie dintre Radu şi PNL să se materializeze prin renunţarea acestuia la independenţă şi înscrierea în partid. Astăzi, preşedintele PNL Constanţa a recunoscut că şeful administraţiei mangaliote va deveni membru PNL. ,,Împreună cu deputatul colegiului uninominal nr.5, Victor Manea, se va decide momentul în care se va realiza şi anunţa intrarea primarului Mangaliei în PNL”, a anunţat deputatul Gheorghe Dragomir. De altfel, acesta a confirmat faptul că îl vrea pe Radu şi în componenţa Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa. ,,Pe Radu îl vreau în Biroul Judeţean. Nu se ştie dacă va fi deţine şi funcţia de preşedinte al filialei locale a PNL. Deocamdată, lucrurile merg bine în PNL Mangalia”, a adăugat Dragomir.