În Ucraina începe astăzi returul campionatului, cu o singură mare favorită la câştigarea campionatului, Şahtior Doneţk.
Antrenorul român continuă solitar cursa spre al optulea titlu din istoria lui Şahtior şi al şaptelea cu el pe bancă. Vineri, de la ora 19.00, „minerii” joacă pe teren propriu cu Volin Luţk (în direct la DolceSport), în prima din cele 14 etape rămase de disputat în Ucraina. Cum Şahtiorul are 13 puncte avans faţă de Dnepr şi 14 peste Dnamo Kiev, titlul e doar o formalitate, chiar dacă Lucescu îndeamnă la prudenţă: „Orice se poate întâmpla, Doamne fereşte să te trezeşti cu nişte accidentări”. Volin Luţk, o echipă „care prin tradiţie e puternică fizic”, cum spune Il Luce, se bazează şi pe doi români, pe Bicfalvi şi pe Izvoranu, dar şi pe bulgarul Iliev, trecut prin fotbalul românesc pe la Universitatea Craiova şi Steaua.
Lucescu a rămas în această iarnă fără brazilianul Willian, fotbalistul ajuns la Anji Machacikala pe o sumă de transfer de 35 de milioane de euro. „E o pierdere mare de tot, pentru că el ştia foarte bine jocul nostru”, a spus antrenorul român, care s-a repliat în pauza campionatului prin aducerea unui alt fotbalist din Ţara Cafelei, pe Taison de la Metalist Harkov.
Raţ pleacă din vară
În vară sunt aşteptate şi alte schimbări la Doneţk, iar unul dintre fotbaliştii căruia îi expira contractul este Răzvan Raţ. Unul dintre „clienţii” permanenţi ai lui Lucescu, jucătorul român nu a primit un nou angajament din partea Şahtiorului, care a luat deja un fundaş stânga nou, pe Ismaily, de la Sporting Braga. Nici după meciul cu Borussia Dortmund antrenorul român nu l-a iertat pe Raţ: „Singura ocazie a Borussiei a venit după o greşeală a lui Răzvan. A greşit şi la primul gol, când nu şi-a atacat adversarul, asta e o metehană de-a lui, să tatoneze în loc să atace”.
„Arbitrii dau mereu cinci la sută echipelor din Vest”