Sfîrşitul calendaristic al iernii este marcat intempestiv de două sărbători legate de sexul numit cîndva slab. Un clişeu, de­sigur, care nu mai funcţionează azi, ca şi stereotipul ce uneşte 1 Martie de Ziua Femeii, acel 8 Martie mult aşteptat de vînzătoarele de flori şi de profesoarele din ciclul gimnazial. Nu am fost niciodată o fană a acestor aşa-zise sărbători, dar profit de îmbulzeala emoţională ce ne cuprinde cu acest prilej ca să atrag atenţia asupra unor cărţi remarcabile, aş zice eu, scrise de cîteva autoare. Cu mai mare sau mai mică notorietate sau vizibilitate. Nu­mitorul comun al acestor cărţi este calitatea lor, iar nu faptul că ar fi scrise de femei. Mă grăbesc să semnalez volumul Fata tatei şi mama fetei. Istoria unei vieţi între România şi Elveţia (Editura Polirom, 2012), semnat de un nume cu totul necunoscut pînă acum. Cartea a fost scrisă în româneşte, ceea ce ne scuteşte să mai găsim prin pagini vocabule ca „abitir“ sau „slovă“, traduse în limba lui Calistrat Hogaş şi Ion Ghica dintr-un roman de Sallinger... Este vorba de­spre doamna Sanda Budiş, o distinsă doam­nă, care, ajunsă la o frumoasă vîrstă, scrie o minunată carte de proză. Este, în fond, rememorarea unei vieţi, dar şi o lucidă incizie în istoria românească a secolului trecut. Poves­tea vieţii doamnei Sanda Budiş este, evident, una foarte personală. Evocarea cuprinde mare parte din povestea unui segment din istoria agitatului secol XX. Copilăria antebelică, lipsită de griji, adolescenţa şi tinereţea zburdalnice, bucuriile şi necazurile care au urmat prin schimbarea macazului istoric sînt evocate cu luciditate, calm, umor, cu o fină ironie şi, cel mai important, cu bucurie de a trăi. Orice ar fi, oricare ar fi circumstanţele. O lecţie despre cum se poate trăi frumos şi în vremuri grele, un spectacol al omenescului în plin veac al dezumanizării. Detaliile poveştilor suprapuse sînt cu ac