A trecut oarecum neobservată vizita la Bucureşti a regizorului rus Aleksei Gherman jr., premiat pentru regie la Veneţia în 2008, şi retrospectiva dedicată, la Cinema Studio, filmelor sale şi ale tatălui său, Aleksei Gherman, sub titlul „Medalion de familie“. O coincidenţă nefericită a făcut ca Aleksei Gherman sr. să se stingă din viaţă săptămâna trecută, la vârsta de 74 de ani.

Nu se ştie cine va termina filmul la care acesta lucra din 1999, ecranizarea romanului „E greu să fii zeu“ al Fraţilor Strugaţki, despre care fiul său ne-a spus că va fi „cel mai important film rus de la Tarkovski încoace“.

Regizorul rus Aleksei Gherman şi filmele sale erau de mult o legendă pentru cinefili, nu numai prin faptul că filmele lui nu s-au văzut până acum în România. Gherman senior e legendar şi prin faptul că nu prea a făcut filme: doar patru filme complete, din 1970 încoace. Cu alte cuvinte, un alt mare talent învins de condiţiile de lucru din regimul sovietic, cum este cazul şi al lui Andrei Tarkovski, dar şi – după cum vom vedea – de propriul perfecţionism, în ce priveşte perioada postcomunistă. Din păcate, la Bucureşti nu a fost şi proiectat şi cel mai controversat film al său, “Hrustaliov, maşina mea!” (1998), realizat în anii ’90 cu bani francezi, la care cineastul a lucrat timp de şase ani.

Fiul face cinste tatălui

Aşadar, filmele lui Gherman-tatăl erau aşteptate cu sufletul la gură de către cunoscători (ca o opinie personală, ele trebuie însă văzute în contextul epocii care le-a produs, astfel fiind interesante; nu sunt nişte valori etern-valabile, precum opera lui Tarkovski ori Paradjanov). O veritabilă revelaţie a constituit-o, însă, proiecţia celor trei lungmetraje semnate de fiul renumitului regizor, tânărul Aleksei Gherman jr. (născut în 1976, foto jos), un răsfăţat al Festivalului de la Veneţia (foto). Toate cele trei lun