Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aleksei Gherman Jr.: „Filmul la care lucra tatăl meu va fi cel mai important film rusesc de la Tarkovski încoace“

Publicat in Adevarul, vineri 1 martie 2013 ·

A trecut oarecum neobservată vizita la Bucureşti a regizorului rus Aleksei Gherman jr., premiat pentru regie la Veneţia în 2008, şi retrospectiva dedicată, la Cinema Studio, filmelor sale şi ale tatălui său, Aleksei Gherman, sub titlul „Medalion de familie“. O coincidenţă nefericită a făcut ca Aleksei Gherman sr. să se stingă din viaţă săptămâna trecută, la vârsta de 74 de ani.

Nu se ştie cine va termina filmul la care acesta lucra din 1999, ecranizarea romanului „E greu să fii zeu“ al Fraţilor Strugaţki, despre care fiul său ne-a spus că va fi „cel mai important film rus de la Tarkovski încoace“.

Regizorul rus Aleksei Gherman şi filmele sale erau de mult o legendă pentru cinefili, nu numai prin faptul că filmele lui nu s-au văzut până acum în România. Gherman senior e legendar şi prin faptul că nu prea a făcut filme: doar patru filme complete, din 1970 încoace. Cu alte cuvinte, un alt mare talent învins de condiţiile de lucru din regimul sovietic, cum este cazul şi al lui Andrei Tarkovski, dar şi – după cum vom vedea – de propriul perfecţionism, în ce priveşte perioada postcomunistă. Din păcate, la Bucureşti nu a fost şi proiectat şi cel mai controversat film al său, “Hrustaliov, maşina mea!” (1998), realizat în anii ’90 cu bani francezi, la care cineastul a lucrat timp de şase ani.

Fiul face cinste tatălui

Aşadar, filmele lui Gherman-tatăl erau aşteptate cu sufletul la gură de către cunoscători (ca o opinie personală, ele trebuie însă văzute în contextul epocii care le-a produs, astfel fiind interesante; nu sunt nişte valori etern-valabile, precum opera lui Tarkovski ori Paradjanov). O veritabilă revelaţie a constituit-o, însă, proiecţia celor trei lungmetraje semnate de fiul renumitului regizor, tânărul Aleksei Gherman jr. (născut în 1976, foto jos), un răsfăţat al Festivalului de la Veneţia (foto). Toate cele trei lun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

UPDATE - ANM - Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte. Este afectată şi Capitala - HARTA / Instabilitate atmosferică în mai multe zone, începând de duminică, de la ora 14 - HARTA

News.ro acum o ora
Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte duminică, fiind afectată şi Capitala. Meteorologii precizează că la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice. De la ora 14.00, intră în

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Ungaria își crește numărul de rezerviști pentru apărarea teritoriului. Avantajele promise recruților

Ziare.com acum 26 minute
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

România, sub Cod Roșu de caniculă: care sunt județele afectate

Wall-Street.ro acum 25 minute
Cea mai mare parte a ţării se va afla sub incidenţa Codurilor roşu, portocaliu şi galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, potrivit unei avertizări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, Bucureştiul

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 4 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

TIFF - Trofeul Transilvania a mers la filmul indian Fetele tot fete / Premiul pentru Cel mai Popular Film românesc din festival - Moromeţii 3 / Actriţa Catrinel Dumitrescu, Premiul de excelenţă / Lista câştigătorilor - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Filmele indiene au luat cele mai importante premii la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Trofeul Transilvania fiind câştigat de filmul de debut al regizoarei Shuchi Talati, Fetele tot fete în timp ce Premiul Special al Juriului a revenit

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 3 ore
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 2 ore
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone în regiunea rusă Briansk – oficiali ruşi

News.ro acum o ora
Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone vizând regiunea de vest a Rusiei Briansk şi alte regiuni, dar fără nicio pagubă raportată, au declarat duminică oficiali ruşi, transmite Reuters. Cel puţin 30 de drone au fost distruse deasupra Briansk, ca

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/28°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°