"Claudiu Săftoiu, şantaj eşuat la adresa Consiliului de Administraţie al TVR", titrează Adevărul în ediţia de vineri: "Preşedintele televiziunii publice, Claudiu Săftoiu, a încercat din nou să treacă prin Consiliul de Administraţie al TVR controversatul contract cu firma germană Prorom, recurgând la o formă voalată de şantaj. Nici de data aceasta, membrii Consiliului nu au vrut să valideze documentul.
Consiliul de Administraţie al TVR a respins, ieri, în bloc, o nouă tentativă a şefului televiziunii publice, Claudiu Săftoiu, de a valida contractul cu firma germană de distribuţie Prorom. Membrii CA susţin că Săftoiu a încercat să-i şantajeze. În referatul prezentat Consiliului el a arătat că, în cazul în care contractul va fi aprobat, acesta va fi renegociat, şeful TVR recunoscând, practic, că suma de 3,7 milioane de euro, pentru achiziţionarea a 170 de filme şi seriale de la Prorom, este umflată artificial. Potrivit surselor, Claudiu Săftoiu s-a arătat extrem de nervos şi a încercat să facă presiuni".
Din Cotidianul aflăm că "Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare a devenit feuda generalului Victor Voicu": "Un raport întocmit de Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor (DPICF) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi prezentat ministrului la finalul anului trecut arată modul discreţionar în care Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare (UM nr. 02433 Bucureşti) este condus de către şeful său, generalul Victor Voicu.
Fapte extrem de grave, de natură penală, consemnate în actul de control, arată că generalul Voicu a transformat Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare (CCSMM) într-o feudă personală, pusă la dispoziţia firmei soţiei sale şi a unor parteneri de afaceri ai acesteia, în acelaşi timp angajaţi ai instituţiei de cercetări medico-militare. Practic, o gaşcă de profitori condusă de generalul