Casa de pe colină
Niciodată să nu-ţi faci casa pe o colină.
Mai bine dormi. Din pereţi vor ieşi îngeri înalţi, în robe albe,
Cu aureole de neon şi flori de plastic. Se vor dezbrăca:
Sâni mari, de femeie, sex roşu, inflamat, de femeie.
Se vor apropia de patul tău, cu sexul ras la sânge,
Tot mai umflat. Care îţi va şopti:
„E timpul, Domn al Oştirii!” „Care oştire?” „Nebiruita
Oştire-a Credinţei”. Înconjurat
De gurile lor lacome şi umede, vei striga:
„Dar eu vreau pace şi linişte, vreau să dorm”. Iar gurile
Lor ştirbe, cu buze roşii şi groase vor râde: „Hâş, hâş!”
Să nu-ţi faci casa pe o colină. Să nu adormi.
Nu. Rămâi cu ochii deschişi, privind în tavan. De sus
Va începe să curgă o pulbere albă care te va-mbrăca-n ghips,
Lăsând doar ochii şi gura afară. Apoi va coborî
O femeie de aur, cu patru mâini, patru picioare şi sexul cu dinţi de oţel.
Se va opri la un metru deasupra ta. Iar sexul ei
Cu voce răguşită îţi va spune: „E timpul, Domn al Durerii!”
„Dar eu nu vreau durere! Vreau bucurie, linişte, pace...”
Din ochii ei de rubin vor ţâşni
Două lacrimi cenuşii, de mercur, care-ţi vor arde retina
Iar râsul ei ţi se va strecura ca o durere-n urechi: „Hâş, hâş!”
Să nu-ţi faci casa pe o colină. Să nu adormi.
Nu privi în sus. Mai bine ascunde-te
Sub birou şi aşteaptă, înfrigurat, acolo. El va veni,
Câinele negru, cu botul roşu de sânge. Va zice: „Scoală-te,
Domn al Sabiei şi al Securii!” „Care sabie, care secure?”
„Neînfrântele
Unelte-ale Secerişului de Primăvară.” „Dar eu
Sunt un copil blând, al lumii de asfalt şi carton” „Scoală-te!
Dincolo de carton e întotdeauna carne şi sânge, sub asfalt
Sunt oase de animale şi oameni, oraşe
