Oraşul Celiabinsk, lovit în urmă cu câteva săptămâni de bucăţi din meteoritul care a explodat deasupra Munţilor Urali, încearcă să profite de expunerea fără precedent la nivel global câştigată în urma incidentului pentru a atrage turişti străini.
Înregistrată de numeroase camere video de bord ale conducătorilor auto, ploaia de meteoriţi a fost vizionată pe internet de milioane de persoane din întreaga lume, oferind o oportunitate unică de promovare turistică, potrivit Bloomberg.
"Cosmosul ne-a trimis un cadou şi trebuie să profităm de el", a declarat Natalia Gritsai, şefa autorităţii turistice din regiune, într-un interviu acordat Bloomberg în drum spre Lacul Chebarkul, unde au fost găsite cele mai mari bucăţi de meteorit.
Autorităţile din regiune s-au întâlnit pe 26 februarie la Cebarkul pentru a discuta despre o nouă strategie de dezvoltare economică, mizând în bună măsură pe potenţialul turistic.
"Avem nevoie de propriul Turn Eiffel sau Statuia Libertăţii", a spus ea.
Propunerile vehiculate la summit-ul oficialităţilor locale în vederea promovării turistice au variat de la organizarea unui "festival cosmic" anual cu muzică şi artificii la construirea unei "piramide plutitoare" pe lac.
Un oficial a propus construirea unui "Meteor Disneyland" care să recreeze evenimentele din 15 februarie. O altă idee a fost realizarea unui "aqua-parc cosmic".
Un alt participant la reuniune a propus zugrăvirea cu panorame cosmice a clădirilor din Celiabinsk care datează din era sovietică.
Cele mai detaliate planuri au venit din partea primarului Celiabinsk, Andrei Orlov, care a recomandat continuarea discuţiilor la intervale regulate, într-un ritm cât mai intens, "pentru a menţine în viaţă ideea turistică".
Orlov vrea să construiască, după topirea gheţii, un centru de scufundări la Cebarkul unde turiştii să poată căuta bucăţi de mete