Într-un fel de anchetă jurnalistică, publicaţia prahoveană „Tribuna” numărul 98, din 7 ianuarie 1941, constata: „Ploeştiul, cel mai scump oraş din ţară”, subliniind, într-un supratitlu: „Un oraş exploatat de câţiva oameni fără suflet”. Scriu „un fel de anchetă gazetărească”, pentru că articolul prezintă câteva generalităţi pe tema dată, fără exemplificări. Bineînţeles că, în stilul gazetarului care slujeşte un regim totalitar, cel naţional-legionar, autorul, Dimitrie Gorganu, pe numele său, dă şi „indicaţii” într-un subtitlu: „Se impune o verificare a chiriilor şi a preţurilor alimentare (sic!). Toţi negustorii se pricopsesc în dauna celeilalte populaţii. Toţi cumpără proprietăţi etc.”.
În şapou (de remarcat forma modernă a articolului, cu şapou, supratitlu şi intertitluri), autorul decretează: „Oraşul Ploeşti este cel mai renumit oraş din România în privinţa scumpetei care provoacă groază oricărui cetăţean când trebuie să rămână în el măcar pentru câteva zile. /…/ Este motivată această scumpete? Deloc!”.
La întrebarea-intertitlu „Ce avantaje prezintă Ploeştiul faţă de alte oraşe?”, autorul răspunde: „Ploeştiul cu nimic nu dă omului mai mult decât alte oraşe din ţară”. Şi urmează menţionarea a ceea ce „nu are” oraşul – „teatru permanent, operă, săli de distracţii, aşezăminte culturale cu palate pompoase sau mai ştiu eu ce instituţii cari să-i dea dreptul să fie aşa de scump” -, într-o înşiruire amintind de caragialeanul primar al Mizilului, Leonida Condeescu.
La Ploieşti, chiriile sunt foarte mari: „Nu ştim dacă domnii edili ştiu şi dânşii ca şi noi că în acest oraş chiriile s’au scumpit enorm, nu cu 20%, ci cu 30% şi 40% /…/ Credem că ar trebui să se găsească cel puţin acum cineva care să-i strângă puţin de guler pe domnii proprietari”.
După care, hodoronc-tronc, fără legătură cu subiectul propriu-zis al articolului, urmează intertitlul „Ora
