Un judeţ „sărat”. Aşa poate fi numit, plastic, judeţul Bacău. Toată lumea a auzit de Târgu Ocna şi Slănic Moldova, iar stema judeţului este dominată de un munte de sare. Județul Bacău este plasat imediat lângă Munții Carpați, în regiunea Nord-Est.
„E o zonă complexă şi din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al tradiţiilor folclorice și populare. În acelaşi timp şi economic, chiar dacă Bacăul de azi nu mai seamănă cu Bacăul de acum 20 de ani când era una dintre cele mai mari puteri economice ale ţării şi dădea aproape 2% din PIB-ul României”, afirmă Dumitru Brăneanu, vicepreşedintele Consiliului Județean Bacău. În materie de afaceri, Bacăul se poate mândri cu doi mari piloni din industria alimentară şi nu numai. Cu o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de dolari pe an şi cu peste 2.000 de angajaţi, Agricola este una dintre cele mai mari companii din ţară care produce carne de pui.
„Prin 1992 când s-a constituit Agricola erau aproximativ 4.500 de oameni şi făcea o producţie în echivalentul a la vreo 55 de milioane de dolari. Acum suntem vreo 2.500, mai puţini, productivitatea a început să crească pentru că ne obligă industria. Ieri m-am uitat pe nişte rapoarte şi mai avem lucruri de îmbunătățit încă şi astăzi. S-au mărit producţiile realizate pe unitatea de resursă folosită, a crescut şi producţia, în ultimii ani aproape am dublat producţia de pui, ne străduim să facem una din cele mai bune cărni de pui prezent în piaţă”, susține Grigore Horoi, preşedintele companiei. Lider naţional pe piaţa de paste făinoase şi unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul morăritului şi panificaţiei, societatea Pambac, activează în Bacău. Lider naţional este şi Aerostar, o fabrică de avioane înfiinţată în anul 1953 la Bacău, privatizată în 2000.
Bacău, orașul lui George Bacovia
Bacăul, oraşul unde au prins viaţă cele mai mari creaţi