Cu mai puţin de un an înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci (februarie 2014) – găzduite pentru prima dată de Rusia – găsim necesară o incursiune în lunga istorie a acestei competiţii hibernale. Va fi, ce-i drept, o istorie condensată (cum să treci, dacă nu pe repede-înainte, prin cele douăzeci şi una de ediţii ale JO de iarnă, începând cu Chamonix-1924?), evidenţiind recordurile şi medaliile, campionii şi controversele, poveştile cu totul neaşteptate; ne va fi ghid în această preumblare chiar site-ul Comitetului Olimpic Internaţional, www.olympic.org, care adună serios, cu acribie, nume, feţe, întâmplări.

Alături de campioni, la ceremoniile de deschidere şi închidere ale Jocurilor Olimpice, şi nume pe care le întâlniţi adesea în paginile „Historiei”: Nixon, Roosevelt, De Gaulle, Hitler, Mitterrand, Bush, împăraţi (Hirohito, Akihito), regi şi prinţese. Aceasta va fi însă şi o istorie personală, căci, începând din anii ’90, adăugăm statisticilor experienţe proprii legate de olimpiade şi frânturi de amintiri, fie ele intermediate de un ecran de televizor: cămaşa colorată a lui Viktor Petrenko, campion olimpic în proba masculină de patinaj artistic de la Albertville-1992; zborul, interminabilul zbor al lui Toni Nieminen, puştiul finlandez de 16 ani, concurent în probele de sărituri cu schiurile; rezonanţa familiară a numelui Gunda Niemann, patinatoare de viteză; şi, mai presus de toate, fuga nebună de la şcoală a subsemnatei (ca o cursă a schioarei Vreni Schneider), către o librărie din oraş, dotată cu televizor, ca să vadă ultima evoluţie olimpică a patinatorilor ei favoriţi în proba de dans, Oksana Grişciuk şi Evgheni Platov (JO de iarnă de la Nagano, din 1998). 25 ianuarie-5 februarie1924: Chamonix (Franţa) Începem cu Chamonix-1924, Jocurile Olimpice care n-au fost... olimpice. Nu e o exagerare: cei peste 250 de atleţi veniţi în Franţa, la Chamonix