În iunie anul trecut, fugarul numărul 1 al României, Dan Voiculescu, evoca, într-un acces cinic de sinceritate, marea durere a construcţiei politice pe care a pritocit-o, graţie banilor smulşi ani de-a rândul de la statul român: USL are guvernul, dar nu şi toată puterea, căci nu a pus integral mâna pe justiţie.

Dacă pasivitatea milioanelor de români se va conserva în forma-i pură de până acum, în curând Voiculescu („Felix”, pentru ofiţerii fostei Securităţi) nu va mai avea de ce să se plângă.

Cel puţin aşa arată lucrurile, astăzi, la opt luni de la lansarea în eter a variantei felixiene a celebrului apel către lichele.

Şi de ce ar arăta altfel, cât timp în ţara asta oamenii nu văd nimic putred în a-şi pune destinul în mâinile unor samsari de influenţă care întâi i-au făcut la buzunar şi apoi le-au spus că hoţ e procurorul?

Şi mai interesantă, însă, pornind tocmai de la situaţia la zi, va fi fotografia din ziua în care guvernarea USL va împlini un an de la instalare.

Dacă nimic nu va opri morişca, bilanţul nu este greu de intuit.

Deşi se vor mai scurge două luni până atunci, timpul cunoaşte în România actuală o curgere înapoi, nicidecum înainte, şansele ca primăvara-vara lui 2013 să semene izbitor cu perioada similară a anului 2012 fiind extrem de ridicate.

Prin urmare, dincolo de perspective precum concedierile din companiile de stat - pe care Vosganian le anunţă azi, Ponta le denunţă mâine şi oamenii sunt trimişi în şomaj poimâine – scenariul cel mai probabail este alunecarea într-o nouă criză fundamentală.

Una în care instituţiile care încă mai reuşesc să menţină un oarecare echilibru vor fi împinse de-a valma în intersecţie, astfel încât profeţii melodramatici ca Dan Voiculescu să poată culege în sfârşit roadele dezastrului.

Asta anunţă, după o scurtă şi aparentă pauză luată sub presiunile comunităţii internaţional