Casa Albă a dezminţit joi că unul dintre oficialii săi l-ar fi ameninţat pe Bod Woodward, jurnalist celebru datorită rolului avut în scandalul Watergate, intervenind astfel într-o polemică ce a provocat o minifurtună mediatică la Washington.
Woodward a afirmat miercuri pentru publicaţia Politico faptul că un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei Obama i-a spus că va "regreta" articolele sale cu privire la originea tăierilor automate de cheltuieli ale statului federal, care vor intra în vigoare începând de vineri.
Politico a publicat joi dimineaţă un schimb de e-mail-uri între Woodward şi oficialul de la Casa Albă, identificat în persoana lui Gene Sperling, unul dintre principalii consilieri economici ai lui Obama.
Cotidianul a divulgat un e-mail trimis de Sperling către Woodward, după o conversaţie telefonică între cei doi, pe parcursul căreia oficialul a "strigat timp de o jumătate de oră", potrivit jurnalistului.
În text, Sperling, prezentându-şi scuze pentru că a ridicat vocea, îl îndeamnă pe Woodward să-şi revizuiască poziţia potrivit căreia preşedintele Obama a încercat să schimbe datele dezbaterii bugetare cu republicanii, reclamând mai multe venituri fiscale.
"Ştiu că aţi putea să nu credeţi, dar, în calitate de prieten, cred că veţi regreta să afirmaţi un asemenea lucru", a scris el, potrivit Politico.
Intervievat joi, în timpul unei conferinţe de prese, purtătorul de cuvânt al lui Obama, Jay Carney, nu a contestat substanţa mesajului, dar a apreciat că "nu poţi citi aceste mesaje şi să rămâi cu impresia că Gene ar fi ameninţat pe cineva".
Woodward, în vârstă de 69 de ani, este celebru pentru că a investigat, împreună cu colegul său Carl Bernstein, scandalul Watergate, care a dus la demisia preşedintelui republican Richard Nixon, în 1974.
"Am un respect enorm pentru activitatea care l-a făcut celebru pe B