După opt ani de reforme înghiţite cu greaţă, Justiţia română îşi arată chipul adevărat şi majoritar. O castă închisă care preţuieşte mai mult privilegiile personale, corupţia şi impunitatea şi nu dă doi bani pe Dreptate. Puţinele excepţii vor fi îngropate drept „băsiste“ şi „antiprogresiste“, cu încurajarea ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, şi a guvernării USL, într-un scenariu orwellian care, sub masca independenţei şi progresului, transmite un singur mesaj: „Bun venit în epoca fărădelegii“!
Preşedintele Băsescu a greşit grav. La fel de grav au greşit alături de el şi toţi cei care şi-au imaginat că reformele din Justiţie sunt ireversibile, că dacă „sistemul“ a rezistat şocului de astă-vară, atunci a fost asigurat de restauraţia securismului clientelar. În realitate, nimic nu este mai departe de adevăr. Cu ajutorul a trei judecători, Justiţia românească este pe cale să se întoarcă la epoca de aur în care servilismul politic, obedienţa unsuroasă faţă de mai-marii zilei şi nedreptatea guvernau România. Cei trei se numesc Horaţiu Dumbravă, o dezamăgire previzibilă, Adrian Neacşu, un talentat şi înspăimântător activist de mase, şi Alexandru Şerban, poate cea mai necunoscută şi mai sinistră figură din Consiliul Superior al Magistraturii, şi în ceea ce-l priveşte ne măsurăm cuvintele cu mare grijă. Prin intermediul celor trei instrumente, Mona Pivniceru şi prietena ei, Viorica Costiniu, au îngenuncheat pur şi simplu Justiţia, punând-o la dispoziţia sistemului ticăloşit. Ceea ce s-a încercat încă din 2007 – (re)instaurarea unui regim oligarhic guvernat de corupţie şi impunitate – a reuşit acum cu „mâna“ celor trei judecători care şi-au câştigat astfel un loc special în istoria infamiei din România.
Justiţia nu este democratică. De fapt, este opusul democraţiei în sensul în care funcţia sa este să apere domnia Legii, nu să se plieze pe dispoziţia de mome