Băieţii răi au avut întotdeauna acel „vino-ncoace“ care atrage în mod inexplicabil, iar Hollywoodul de acum, dar şi cel de odinioară sunt pline de astfel de bărbaţi. Datorită filmelor, cei mai răi dintre răi aveau în sfârşit chipuri dintre cele mai sexy.
În anii ’30, libertinii, gangsterii, mafioţii sau jefuitorii de bănci erau interpretaţi de actori precum James Cagney, Humphrey Boggart şi Clark Gable (care de multe ori a interpretat personaje dubioase pe nume Blackie). Filmele alb-negru din Hollywoodul de altădată captau esenţa acestor personaje, cu umbrele lor misterioase şi nuanţele de gri ce scoteau în evidenţă trăsăturile masculine ale actorilor.
„Este ciudat cum, de multe ori, oamenii îşi doresc ca „băiatul rău“ să câştige sau măcar să scape. De ce? Pentru că el este cel cu cea mai multă energie, iar energia însemnă totul. Energia testează limitele libertăţii“, scrie Laura Jacobs într-un articol din „Vanity Fair“.
Cu toate acestea, în Hollywoodul acelor vremuri, „băieţii răi“ erau numai personaje pe marile ecrane. Studiourile de producţie făceau tot posibilul să se asigure că activităţile şi micile aventuri din viaţa privată a starurilor rămân necunoscute publicului, muşamalizând multe dintre ele. Un exemplu foarte bun este actorul Mickey Rooney, care a interpretat personajul Andy Hardy, un tânăr dulce şi inocent, în 16 filme. Publicul se obişnuise cu această imagine a lui şi de aceea cei de la studioul MGM au hotărât să ascundă numeroasele sale aventuri cu colegele de platou.
Anii ’50 sunt marcaţi de prezenţa celui mai iconic „băiat rău“, Marlon Brando, care a devenit cunoscut odată cu rolul lui Stanley Kowalski din piesa de teatru de pe Broadway, „A Streetcar Named Desire“(„Un tramvai numit dorinţă“).
Tricoul alb şi războiul cu paparazzii
Brando a revoluţionat imaginea băiatului rău, cu celebrele sale tricouri albe, mulate,
